INCD-INSEMEX Petroșani și Universitatea din Petroșani, parteneri pentru excelența în domeniul cercetării

Două dintre cele mai apreciate instituții existente în Valea Jiului, respectiv Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă și Universitatea din Petroșani, dezvoltă împreună o serie de parteneriate al căror efect este reflectat în mod special în activitatea de cercetare. Datorită acestui parteneriat, nu de puține ori, rezultalele muncii comune ale cercetătorilor din cadrul celor două instituții stau sub semnul excelenței.

Mai mult, rectorul Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Radu Sorin se declară mândru de faptul că, în cea mai mare parte, cercetătorii care activează în cadrul prestigiosului institut de cercetare-dezvoltare de la Petroșani (INSEMEX) sunt absolvenți ai studiilor de licență, de master și de doctorat ai Universității din Petroșani. Poate și din acest motiv, relațiile de parteneriat dintre cele două instituții constituie coordonatele de succes ale colaborării acestora în diverse proiecte de cercetare științifică, elaborarea de lucrări de specialitate ș.a.m.d.

Rectorul Universității din Petroșani afirmă chiar că, în prezent, INSEMEX este cel mai bun partener al instituției academice din Valea Jiului. Cel mai bun parteneriat îl avem cu INSEMEX Petroșani, indiscutabil. Iar asta nu doar pentru că ei sunt partenerii noștri tradiționali, dar mai ales pentru că, numai în ultimii doi ani, spre exemplu, am reușit să dezvoltăm și să lărgim acest parteneriat. Împreună cu INSEMEX, și cu partenerii noștri comuni, reușim să rezolvăm unele probleme pe care le ridică și ni le solicită, spre exemplu, Complexul Energetic Hunedoara, Complexul Energetic Oltenia sau alte firme din Valea Jiului din domeniul tehnic, cărora le furnizăm experiența noastră de cercetare, experiența noastră didactică, experiența noastră din colaborările anterioare. Avem totodată, parteneriate și lucrări de cercetare, tot pe domeniul acesta minier, cu Regia Națională a Sării, cu alte firme din țară, iar o parte a colegilor noștri sunt experți la diferite acțiuni care au ca obiect constatări fie la accidente, fie la probleme de mediu, probleme de alunecări de teren, etc., acțiuni derulate de echipele de la INSEMEX ”, spune prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, rectorul Universității din Petroșani.

La rândul său, directorul general al INCD-INSEMEX Petroșani, dr.ing. George Artur Găman (absolvent al Universității din Petroșani), apreciază că relațiile de parteneriat pe care instituția pe care o conduce le dezvoltă în prezent cu Universitatea din Petroșani stau sub semnul excelenței.Activitatea INCD – INSEMEX se axează, în mod principal, pe partea de cercetare. Este o misiune asumată încă de la înființarea Institutului, perpetuată în timp și dezvoltată în mod continuu, iar INSEMEX efectuează cercetare fundamentală, aplicativă, dezvoltare tehnologică şi de transfer tehnologic pe mai multe direcții. Este o cercetare de înalt nivel, pusă în slujba comunității. Ce înseamnă activitatea de cercetare și ce presupune aceasta? Înseamnă mii, zeci de mii de ore de analiză, de studiu într-o serie de domenii, înseamnă soluții tehnice pentru o serie de probleme de interes public național, înseamnă inovare. Înseamnă muncă asiduă, care a adus numeroase certificări, numeroase premii și distincții cercetătorilor, specialiștilor de la Petroșani, ca o recunoaștere directă a activității acestora. Ne bucurăm de faptul că, pentru obținerea acestor rezultate, avem alături de noi Universitatea din Petroșani care este un partener esențial al INSEMEX. Și mă refer aici în primul rând la faptul că, mare parte din echipa noastră sunt ingineri licențiați sau chiar doctori în științe inginerești, formați la școala prestigioasei instituții de învățământ superior tehnic din România, care este Universitatea din Petroșani. Și astăzi, recrutăm tineri cercetători pentru institutul nostru din rândul studenților și absolvenților acestei universități”, spune dr. ing. George Artur Găman.

De altfel, parteneriatul dintre cele două instituții este evidențiat, constant și prin prezența comună a acestora, la diverse evenimente naționale și internaționale care au ca scop prezentarea rezultatelor de cercetare științifică realizate precum și în organizarea unor evenimente de acest fel, cum sunt, spre exemplu, SIMPRO (simpozion național organizat de Universitatea din Petroșani) sau SESAM (simpozion internațional organizat de INSEMEX), unde cele două instituții sunt partenere în organizare.

În opinia celor doi conducători ai instituțiilor de cercetare din Valea Jiului, parteneriatul dintre Universitatea din Petroșani și INCD-Petroșani va continua și se va dezvolta pentru că, așa cum s-a demonstrat în toți cei 70 de ani de existență a celor două instituții, rezultatele comune ale acestei relații de parteneriat au stat întotdeauna sub semnul excelenței. Măsură care trebuie să fie etalon și pentru colaborarea de viitor a Universității din Petroșani și INCD-INSEMEX Petroșani.