Cooperare Culturală româno-franceză între CJH, MCDR Deva și Bibracte E.P.C.C.
O delegație oficială a Județului Hunedoara va efectua o vizită de lucru în Franța, în perioada 7-9 iulie 2019. Din delegație fac parte Sorin-Adrian Vasilescu, vicepreședinte al Consiliului Județean Hunedoara, Iosif-Daniel Iancu, cercetător științific în cadrul Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva și Dan-Eugen Crișan, șef serviciu relații externe, asocieri și comunicare interinstituțională din cadrul Consiliului Județean Hunedoara.
Aceștia vor fi prezenți la Glux-en-Glenne, în urma invitației conducerii Bibracte E.P.C.C. – Instituție Publică de Cooperare Culturală, cu sediul în Glux-en-Glenne, care asigură administrarea patrimoniului din situl arheologic Bibracte Mont-Beuvray. Tema acestei întâlniri o constituie identificarea modalităților pentru punerea în valoare a sitului Sarmizegetusa Regia – Grădiștea de Munte, monument istoric aparținând ansamblului Cetăților Dacice din Munții Orăștiei, sit recunoscut UNESCO din anul 1999, prin Programul Patrimoniu Mondial Cultural.
Planificarea acestei acțiuni are loc în contextul derulării ”Protocolului de colaborare privind administrarea și valorificarea siturilor arheologice Bibracte (Franța) și Sarmizegetusa Regia (România)”, încheiat și semnat de către părțile franceză și română, în luna noiembrie a anului trecut.