Consiliul județean Hunedoara intenționează să achiziționeze clădirile de patrimoniu ale fostei Mine Petrila
Declarate monument istoric de clasă A, 4 din clădirile fostei Mine Petrila nu mai pot fi demolate în cadrul programului de ecologizare a perimetrelor miniere închise, program derulat de Societatea națională pentru Închideri Mine din Valea Jiului. Cum peste doi ani, SNIMV își va înceta activitatea, în lipsa adoptării unor măsuri legale privind proprietatea acestor obiective, acestea riscă să fie abandonate, pentru că legea nu permite atribuirea acestora, cu titlul gratuit, către autoritățile locale din orașul Petrila, așa cum și-ar dori primarul Vasile Jurca. Acesta și-ar dori să pună în valoare acestei clădiri simbol, care în opinia sa își merită din plin statutul de monumente istorice, însă administrația locală nu-și poate permite alocarea celor peste 2.000.000 de lei pentru achiziția acestora, conform valorii stabilite în urma ultimei evaluări.
O soluție ar putea veni însă din partea Consiliului județean Hunedoara, după ce primarul Petrilei împreună cu consilierul județean Doinița Maria Bălănesc au adus această chestiune în atenția conducerii CJH. Administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram, spune că după o serie de discuții preliminare pe care le-a avut cu președintele Consiliului județean Hunedoara – Mircea Flaviu Bobora, cu consilierul județean Doinița Maria Bălănesc și cu primarul orașului Petrila – Vasile Jurca s-a convenit efectuarea unei analize în urma căreia forul legislativ județean ar putea lua decizia de a achiziționa aceste clădiri. ”Trebuie să analizăm și să vedem în ce măsură putem valorifica potențialul acestor obiective, astfel încât să avem noi posibilitatea legală pentru a le salva, în perspectivă imediată și de a le valorifica corespunzător, pe termen mediu și lung, prin accesarea de fonduri europene”, spune Costel Avram.
O primă evaluare a situației a fost făcută marți, 9 iulie 2019, chiar la fața locului, unde pentru a discuta în mod aplicat despre acest subiect, administratorul public al județului Hunedoara a venit însoțit de consilierul județean Doinița Bălănesc, de managerul Muzeului Civilizației Dacice și Romane (MCDR) din Deva – Liliana Țolaș, de șeful serviciului administrare a domeniului public din cadrul CJ Hunedoara – Marius Munteanu, de primarul orașului Petrila – Vasile Jurca și de conducerea SIMVJ, reprezentată de Pavel Dreghici Vasile și Petru Drăgoescu. ”Am fost pe teren la Petrila împreună cu șeful Serviciului Patrimoniu l din CJH și cu directorul MCDR Deva pentru a discuta cu conducerea SNIMVJ și cu reprezentanții administrației locale posibilitățile de a valorifica împreună aceste clădiri. Cert este că dacă vom prelua în proprietate aceste obiective, există posibilitatea de a face la Mina Petrila o secție a MCDR Deva care poate amenaja aici un Muzeu al Mineritului, așa cum există și posibilitatea ca unele clădiri să fie date în administrare Primăriei Petrila. În ceea ce privește suprafața de circa 16 hectare de teren cred că poate fi pusă la dispoziția investitorilor, pentru că el beneficiază de acces la tot ce înseamnă utilități (apă, canal, gaz, curent, drum de acces și chiar cale ferată)”, a declarat Costel Avram.
Acesta arată că în bugetul CJH ar exista fondurile necesare pentru achiziția acestor obiective, dar a precizat în același timp că lucrurile trebuie bine cântărite, astfel încât acest demers să nu aducă ulterior costuri foarte mari pentru administrația județeană. În opinia sa, unele din clădirile monument istoric pot fi date în administrare Muzeului Civilizației Dacice și Romane, care ar putea nu doar coordona eficient o nouă activitate muzeală, ci ar putea accesa fonduri europene pentru modernizarea și promovarea acestor obiective de interes turistic și muzeal care sunt unice în țara noastră. De altfel, Liliala Țolaș, directorul MCDR Deva, apreciază că aceste monumente de patrimoniu național pot deveni un mic muzeu, care să funcționeze ca o secție a muzeului din Deva, dedicată mineritului de la Petrila. ”Mai întâi trebuie să clarificăm situația juridică a acestor monumente istorice. Dacă CJH consideră că este în folosul comunității să le achiziționeze, atunci specialiștii din cadrul Muzeului nostru vor pune umărul la scrierea unor proiecte adevărate, pe fonduri europene, având în vedere experiența deja demonstrată pe care o avem în acest sens, proiecte pentru care putem accesa cel puțin 5 milioane de euro pentru a pune cu adevărat în valoare acest obiectiv, cu cele 4 clădiri de patrimoniu: Atelierul Mecanic, clădirea compresoarelor vechi, Puțul nou cu skip și Puțul central, turnul și hala”, a declarat Liliana Țolaș.
De asemenea, în condițiile în care CJH ar deveni proprietar al terenului și clădirilor de la fosta Mină Petrila, acesta ar avea și alte oportunități de a valorifica potențialul acestei zone aflate chiar în inima orașului Petrila. În acest sens, primarul orașului Petrila spune că CJH ar putea atribui una din clădiri, inclusiv Primăriei Petrila care intenționează să reamenajeze fostul sediul administrativ al minei, astfel încât să poată muta aici sediul Administrației Locale. Vasile Jurca spune că acest lucru ar repune în circuit întreaga zonă, cu atât mai mult cu cât administrația locală deține și ea în zonă o serie de clădiri (ale fostei Preparații Petrila ș.a.) și terenuri. ”Cred că, împreună cu Consiliul județean Hunedoara am putea configura în această zonă și un parc de afaceri, pentru că există foarte mult teren cu acces la tot ceea ce înseamnă utilități (apă, canal, gaz, curent, drum de acces, cale ferată etc.) și sunt convins că ar exista interes și din partea investitorilor de a activa aici, mai ales dacă zona ar redeveni una activă”, e de părere primarul Vasile Jurca.
În prezent, în perimetrul fostei Mine Petrila, își desfășoară activitatea Asociația Planeta Petrila, prin intermediul căreia au fost organizate o serie de evenimente culturale și artistice și prin intermediul căreia au fost amenajate și o serie de spații de interes turistic. Toate aceste activități ar putea fi puse sub semnul incertitudinii peste câțiva ani, în condițiile în care problemele juridice de proprietate nu vor fi soluționate.
Directorul tehnic al SNIMVJ, Petru Drăgoescu apreciază că, în ciuda numeroaselor declarații de bune intenții, situația nu a fost tranșată legal nici până astăzi, iar fiecare zi care trece implică costuri suplimentare pentru SNIMVJ. ”În momentul de față Mina Petrila este oficial închisă, prin Hotărâre de Guvern, suntem în procedură cu ANRM pentru anularea licenței de exploatare, pentru că noi și pentru anul 2019 am plătit licență în sumă de aproape 386.000 lei pe întreg perimetrul care a aparținut de Mina Petrila, iar celelalte costuri legate de taxe și impozite locale și paza obiectivului în sine se ridică undeva la încă un milion de lei pe an”, spune Petre Drăgoescu. Acesta a mai precizat că toate demersurile făcute de Primăria Petrila în vederea preluării cu titlu gratuit a unor obiective de interes patrimonial de la fosta mină Petrila au eșuat, pentru că legislația în domeniu prevede foarte clar că acestea nu pot fi cedate de SNIMVJ decât cu achitarea unor despăgubiri, cel puțin la valoarea de inventar a acestora. ”Cred că aici este vorba despre percepția legii în sine. O parte s-a încăpățânat să preia cu titlu gratuit, ceea ce, după cum s-a constatat, nu se poate. Legea nu îți dă dreptul, trebuie să existe o justă despăgubire. Au existat o grămadă de interpuși care au zis că găsesc alte soluții de a aduce tot cu titlu gratuit în administrarea publică locală, lucru care până la urmă s-a dovedit a fi nereal. Noi, anul trecut, conform legii, am solicitat dreptul de preemțiune Ministerului Culturii, care l-a declinat în favoarea administrației publice locale, care l-a declinat și ea. În 2019, am reluat procedura. Ministerul Culturii a declinat în favoarea administrației publice locale, care a spus că nu are bani pentru a achiziționa aceste active. Acum, a apărut această oportunitate, prin implicarea Consiliului județean și noi sperăm ca ea să aibă o finalitate în sensul pe care-l dorește toată lumea”, a mai spus Petru Drăgoescu.
Administratorul public al Consiliului județean Hunedoara, Costel Avram, spune că situația constatată în teren de echipa de specialiști îi va fi prezentată, în zilele următoare, președintelui Mircea Flaviu Bobora, care va lua o decizie. Joi, 11 iulie 2019, de la ora 12, de data aceasta la sediul CJ Hunedoara, va avea loc o nouă întâlnire în cadrul căreia vor fi analizate propunerile identificate în urma discuțiilor de astăzi.