Cât va fi valoarea punctului de pensie în următorii ani, potrivit noii LEGI a PENSIILOR

Cât va fi valoarea punctului de pensie în următorii ani, potrivit noii LEGI a PENSIILOR

Noua lege a pensiilor, publicată recent în Monitorul Oficial, stabileşte gradual vârsta de pensionare, în funcţie de anul naşterii şi perioada de contribuţie.

Potrivit articolului 48 al Legii nr. 127 din 8 iulie 2019 privind sistemul public de pensii, „vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbaţi şi 63 de ani pentru femei. Atingerea acestei vârste se realizează prin creşterea vârstelor standard de pensionare, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 5”.

Stagiul minim de cotizare este de 15 ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, iar stagiul complet de cotizare, care cuprinde şi perioadele asimilate, este de 35 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.

„Atingerea acestui stagiu se realizează prin creşterea stagiului complet de cotizare, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 5. În perioada eşalonării vârstelor standard de pensionare, femeile pot opta pentru pensionare la împlinirea vârstei de 63 de ani sau la vârsta standard de pensionare prevăzută în anexa nr. 5”.

Legea, în integralitatea ei, se aplicî din data de 1 septembrie 2021, până atunci aplicându-se anual doar creşterea punctului de pensie.

Valoarea punctului de pensie va fi următoarea:

a)la data de 1 septembrie 2019 – 1.265 lei;

b)la data de 1 septembrie 2020 – 1.775 lei;

c)la data de 1 septembrie 2021 – 1.875 lei.

La data intrării în vigoare a prezentei legi, valoarea punctului de referinţă este de 75 lei.

Începând cu anul 2022, valoarea punctului de referinţă se majorează anual cu rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat, informează adevarul.ro