Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, propune publicului, o nouă piesă din patrimoniul său istoric, în cadrul PROIECTULUI EXPONATUL LUNII, luna august 2019. Este vorba despre un VAS CERAMIC DE CULT preistoric, descoperit de către specialiștii muzeului nostru, în cadrul cercetărilor arheologice preventive desfășurate pe traseul autostrăzii Deva-Orăștie, în anul 2011.
Cercetătorul Știinţific dr. Nicolae – Cătălin Rişcuţa, șeful Secției de Arheologie din cadrul Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva arată că artefactul provine dintr-o groapă în formă de clopot identificată în aria unei așezări de Epoca Bronzului, mai precis etapa târzie a acesteia, cca 1400-1300 î.Chr. Vasul ceramic este o oală de dimensiuni medii cu corp foarte bombat, gât cilindric şi buza evazată. Pe diametrul maxim al vasului au fost practicate patru proeminenţe, realizate prin împingerea peretelui dinspre interior spre exterior, ceea ce conferă recipientului, privit de sus, un aspect patrulater. În zona contactului dintre corpul şi gâtul vasului au fost amplasate două tortiţe în bandă. Jumătatea inferioară a vasului este nedecorată, dar partea superioară conţine mai multe elemente de decor. Cele patru protuberanţe dispuse simetric pe diametrul maxim sunt înconjurate de câte două rânduri de arcade formate din două, respectiv trei linii incizate şi lustruite. În spaţiile dintre grupurile de arcade a fost realizat, în aceeaşi tehnică, un dublu semn asemănător literei „M”.
Acesta a mai explicat faptul că din punct de vedere astronomic, semnele „W” şi „M” corespund constelaţiei Cassiopeia. Aceasta este o constelaţie nordică, circumpolară, formată din cinci stele foarte luminoase dispuse în formă de „W”. Datorită rotaţiei pământului în jurul axei sale, constelaţia apare seara sub formă de „W”, iar dimineaţa în formă de „M”. Tot astfel, în urma rotaţiei pământului în jurul Soarelui, timp de şase luni constelaţia are pe bolta cerească forma de „W”, iar şase luni forma de „M”. Cele două semne reprezintă simboluri, respectiv simbolul feminin („W”) şi cel masculin („M”). Semnele „M”, „W” şi „V” sau diferite combinaţii ale lor apar figurate în Orientul Apropiat încă în neolitic. În neoliticul din spaţiul românesc, semnul „M” dublat apare atât pe vasul „Omul care strigă” sau „Bocitoarea” de la Parţa, cât şi pe un capac de vas cu reprezentarea unei feţe umane, de la Bucovăţ, dacă ar fi să enumerăm doar două dintre numeroasele descoperiri de acest tip. Obiectele marcate cu aceste semne sunt puse în legătură cu practici şamanice, iar recipientele pe care apar figurate acestea sunt destinate lichidelor sacre. În cazul vaselor, în momentul turnării lichidelor, semnul „M” se transformă în „W”. Această transformare, care ilustrează drumul constelaţiei Cassiopeia de la noapte la zi şi de la iarnă la vară este pusă în legătură cu moartea şi renaşterea.
”Analizând forma şi decorul vasului de la Şoimuş am putea crede că jumătatea inferioară a acestuia, nedecorată, reprezintă apele primordiale, lumea subpământeană, abisul. Interpretată în această cheie, partea superioară, decorată, ar reprezenta lumea celestă, marcată de arcade, acestea simbolizând bolta cerească pe care străluceşte constelaţia Cassiopeia, figurată prin semnul „M” dublat”, menționează Cercetător Știinţific dr. Nicolae – Cătălin Rişcuţa, șeful Secției de Arheologie din cadrul Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva.
Piesa poate fi văzută, în spațiul special amenajat și dedicat proiectului Exponatul Lunii, din holul Castelului Magna Curia, pe tot parcursul lunii august 2019, de marți până duminică, între orele 10.00-18.00.