Noi servicii medicale oferite de Sanatoriul de Pneumoftiziologie din Geoagiu
Sanatoriul de Pneumoftiziologie Geoagiu, unitate aflată în subordinea Consiliului Județean Hunedoara, asigură servicii de o înaltă calitate medicală, constând în consult, diagnostic și tratament ale bolilor aparatului respirator, în afecțiuni acute sau cronice cât și în tratamentul de lungă durată a tuberculozei.
Începând cu luna august 2019, Sanatoriul de Pneumoftiziologie Geoagiu oferă noi servicii medicale pentru pacienți.
Astfel, la ambulatoriul de specialitate persoanele interesate pot beneficia de consultații de specialitate, consultații de control, analize medicale de laborator, investigații radiologice, explorări funcționale (spirometrie, ECG standard), pulsoximetrie, terapie cu aerosoli, oxigenoterapie și tratamente medicale injectabile.
De asemenea, în cadrul Compartimentului de Recuperare Respiratorie, pacienții pot solicita consultații și evaluări de specialitate, masaj terapeutic, kinetoterapie și terapie cu aerosoli.
Informații suplimentare pot fi obținute la telefon 0254-248884, web: www.sanatoriulgeoagiu.ro sau prin E-mail la adresa: [email protected].
Biroul de presă