O nouă ediție a ”Stradivarius Music Nights by the Castle” are loc în perioada 5-7 august, la Castelul Corvinilor. Pentru cel de-al treilea an consecutiv, Muzeul Castelul Corvinilor găzduiește o regină – Queen Stradivarius în mâinile fermecate ale unui rege al viorii, Răzvan Stoica !
Regina vine însoțită în acest an de un prinț: pianul Bösendorfer Concert Grand 280 VC, cu un sunet de o calitate impecabilă și o siluetă de o eleganță nobilă. Melomanii vor avea ocazia să asculte recitalurile excepționale ale unor maeștri ai pianului: Andreea Stoica și Marian Petrescu-, deținător al Premiului Grammy.
Biletele se găsesc la Agenția de bilete a Teatrului de Artă Deva și la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Hunedoara. Preț: 50 lei/ spectacol.
Programul evenimentului este:
♦ 5 august 2019, ora 21:00:
Recital extraordinar de pian susținut de pianista Andreea Stoica. Lucrări de: Beethoven, Kosak, Chopin, Mendelssohn, Rahmaninov.
♦ 6 august 2019, ora 21:00:
Jazz Improvisation of Classical Pearls. Marian Petrescu & Band. Lucrări de: Rahmaninov, Brahms, Ceaikovski, Grieg, Mozart, Gershwin.
♦ 7 august 2019, ora 21:00:
The Queen by the Castle – Concert extraordinar susținut de Mozart Philarmonie din Hamburg.
Program:
W.A. Mozart – Concertul pentru pian No. 23K 488
N. Paganini – Concertul pentru vioară No. 1
Dirijor: Tiberiu Oprea. Soliști: Andreea Stoica la pian, Răzvan Stoica la vioară