Având în vedere situaţia epidemiologică existentă la limita judeţului Hunedoara cu judeţul Gorj, pe teritoriul Judeţului Gorj fiind raportată apariţia unui focar de Pestă Porcină Africană, prefectul judeţului Hunedoara, Fabius Tiberiu KISZELY a convocat în şedinţă extraordinară Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a Judeţului Hunedoara (Centrul Local de Combatere a Bolilor).
În cadrul acestei întâlniri, a fost prezentată situaţia focarelor de Pestă Porcină Africană (P.P.A.) din ţară, precum și Planul de măsuri pentru combaterea pestei porcine africane adoptat de către Centrul Naţional de Combatere a Bolilor care a fost activat și de către DSVSA Hunedoara. Astfel, având în vedere situaţia epidemiologică din judeţul Gorj, sub raportul pestei porcine africane, se instituie starea de alertă epidemiologică permanentă pe teritoriul judeţului Hunedoara, conform Legii nr. 215/2004 şi au fost aprobate următoarele măsuri:
- Convocarea Unităţilor Locale de Sprijin (ULS) municipale, orăşeneşti şi comunale, cu participarea Fondurilor de vânătoare.
- Stabilirea responsabilităţilor pentru membrii componenţi a ULS în scopul depistării precoce şi combaterii rapide a focarelor de boală ce pot apărea la populaţiile de animale de pe teritoriul localităţii.
- Interzicerea mişcării din şi în afara judeţului a tuturor speciilor de animale fără certificare sanitară veterinară.
- Menţinerea interzicerii funcţionării târgurilor de animale şi aglomerărilor de animale de pe raza judeţului Hunedoara;
- Intensificarea controalelor pe drumurile publice în colaborare cu reprezentanţii M.A.I. pentru toate transporturile de animale, carne, produse şi preparate carne de porc, în conformitate cu N.S. ANSVSA nr. 26704/24.07.2019, controale care s-au desfăşurat începând din 24.07.2019.
- Organizarea unui filtru permanent în zona Petroşani asigurat de consilieri D.S.V.S.A. în colaborare cu I.P.J. Hunedoara, unde se efectuează dezinfecţia mijloacelor de transport care vin dinspre judeţul Gorj sau se îndreaptă înspre judeţul Gorj.
- Efectuarea de controale pentru identificarea mişcărilor ilegale de porcine.
- Verificarea tuturor exploataţiilor de porcine din zona Petroşani.
- Înregistrarea şi identificarea animalelor şi a exploataţiilor de animale.
- Informarea populaţiei privind necesitatea supravegherii în permanenţă a stării de sănătate a animalelor din gospodării.
- Difuzarea prin toate mijloacele a informaţiilor privind bolile majore la animale, a restricţiilor şi măsurilor stabilite la nivel local şi a sancţiunilor ce se aplică în cazul nerespectării acestora.
- Anunţarea de urgenţă a cazurilor de îmbolnăviri sau mortalităţi la animale, la Primării şi la medicul veterinar de Circumscripţiile Sanitar Veterinare de asistenţă sau Circumscripţiile Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Oficiale organizate în judeţul Hunedoara.
- Efectuarea susţinută împreună cu reprezentanţii organelor de poliţie, a controalelor privind vânzarea şi cumpărarea animalelor din judeţele limitrofe, interzicerea afluirii porcinelor pentru comercializarea fără a fi însoţite de documente sanitare veterinare legale şi a produselor şi preparatelor din carne de porc.
Prefectul județului Hunedoara, Tiberiu Fabius Kiszely a dispus informarea populației cu privire la măsurile de profilaxie generală specifice bolilor majore în FERME amenajate pentru creşterea animalelor:
- Respectarea regimului de biosecuritate a unităţilor (împrejmuire corectă, dezinfector rutier, pietonal, vestiar filtru, echipament de protecţie obligatoriu).
- Respectarea condiţiilor privind angajarea personalului muncitor şi circulaţia persoanelor în fermă.
- Controlul circulaţiei vehiculelor, furajelor, produselor şi altor obiecte în şi din fermele de porcine.
- Controlul introducerii de noi efective de animale în aceste ferme şi respectarea regimului de carantină profilactică pentru animalele noi introduse.
- Efectuarea în permanenţă a lucrărilor de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare.
- Asigurarea inspecţiei zilnice a efectivelor de animale de către medicul veterinar prin examene clinice şi necropsii la mortalităţi, în vederea depistării la timp a primelor suspiciuni de boală.
- Supravegherea efectivelor de animale din efectivele gospodăriei populaţiei pe o rază de cel puţin 3 km în jurul fermelor în vederea depistării precoce a îmbolnăvirilor acestora.
De asemenea, au fost prezentate măsuri de profilaxie generală specifice bolilor majore în sectorul gospodăriei populaţiei, după cum urmează:
- Limitarea circulaţiei animalelor şi interdicţia scoaterii porcilor din gospodării sau lăsarea liberă a acestora în localităţi.
- Evitarea contactului porcilor din gospodării cu animalele sălbatice care pot fi purtătoare de virus.
- Inspecţii periodice prin examene clinice şi necropsii la animalele moarte în acest sector în vederea depistării precoce a cazurilor de îmbolnăviri.
- Interzicerea hrănirii porcilor cu resturi menajere şi produse de origine animală.
În plus, au fost adoptate și o serie de măsuri pentru ecarisarea teritoriului județului Huneodara, după cum urmează:
- Primăriile au obligaţia de a asigura strângerea, distrugerea cadavrelor de la animale cât şi a amenaja şi întreţine locurile de depozitare a resturilor menajere.
- Distrugerea cadavrelor se va face prin neutralizarea acestora la unităţi de incinerare autorizate sanitar veterinar, activitate pentru care primăriile au obligaţia încheierii de contracte cu aceste unităţi.
- Distrugerea cadavrelor de animale găsite pe drumuri, păşuni, etc., la care nu s-a putut identifica proprietarul vor fi distruse prin grija primăriilor.
- Periodic se vor executa deratizări în locurile amenajate pentru depunerea resturilor menajere, târguri, crescătorii de animale, baze de recepţie etc.
Situația privind pericolul reapariției focarelor de pestă porcină africană, impune de asemenea, supravegherea stării de sănătate a animalelor sălbatice, prin:
- Notificarea DSVSA Hunedoara de către responsabilii fondurilor de vânătoare, ai asociaţiilor de vânători, ai Direcţiei Silvice Hunedoara privind orice caz de porc mistreţ găsit mort sau bolnav în teritoriul pe care-l gestionează.
- Se vor efectua periodic controale privind starea de sănătate a vânatului anuţându- se orice suspiciune de boală medicului veterinar oficial.
- Cadavrele animalelor sălbatice găsite moarte vor fi distruse prin ardere sau îngropare, după prelevarea probelor pentru examen de laborator.
Alte măsuri sanitare veterinare impuse:
- Supravegherea clinică a animalelor din gospodăriile populaţiei efectuată cu ocazia diferitelor acţiuni sanitare veterinare în masă efectuate în această perioadă, cât şi prin acţiunile special organizate de depistare a bolii în zonele de risc epidemiologie.
- Examinarea, prin necropsie, a animalelor moarte, cu trimiterea de probe pentru examenele de laborator,
- Monitorizarea zilnică a certificatelor postate în sistemul TRACES, în special a aspectelor referitoare la originea animalelor, rutele de transport, agenţii economici crescători sau dealeri de animale.
- Instruirea tuturor factorilor cheie implicaţi în industria suinelor, a crescătorilor de animale din sectorul comercial sau non-comercial, a vânătorilor şi pădurarilor şi a publicului privind pericolul pe care îl reprezintă boala în vederea notificării cât mai timpurii a oricăror suspiciuni de boală care pot fi atribuite pestei porcine africane.
- Verificarea cărnii de porc care se comercializează în unităţile de desfacere către populaţie, în unităţile de alimentaţie, urmărindu-se mai ales provenienţa acesteia.
- Informarea populaţiei prin afişe amplasate în toate localităţile din judeţul Hunedoara asupra modalităţii de prevenire a transmiterii bolii.