În perioada 10-19 august 2019 CARAVANA CULTURII pornește din nou la drum!

Un grup de scriitori, critici literari, poeţi, jurnalişti, sociologi, interpreţi de muzică populară, uşoară, folk, romanţă, instrumentişti  caval, fluier, cimpoi şi chitară reuniți sub genericul ”Carvana Culturii” pornesc un nou turneu prin ţară pentru – înfrăţire şi colaborare pe zonă culturală –  lansări de cărţi, serate literare, întâlniri cu  presa locală, întâlniri cu cenaclurile literare din ţară, interviuri şi emisiuni radio – tv, spectacole de muzică şi poezie.

Jurnalistul Angela Dumitrașcu din Valea Jiului, membru al acestui grup, spune că acest proiect are menirea de a promova cultura pe toate palierele posibile, de a găsi noi parteneri de schimburi culturale şi nu în ultimul rând de a descoperi  şi promova tineri  la început de drum spre afirmare. ”În fiecare an CARAVANA CULTURII RUSIDAVA editează un volum intitulat sugestiv „Jurnal de Călătorie” în care sunt cuprinse toate evenimentele din toate localităţile colindate, sunt şi creaţii de debut, un pas către afirmare. Acest proiect vine să simplifice legătura, colaborarea şi exprimarea liberă a talentului, creaţiei artistice într-un cadru organizat, de bun augur şi promovarea pe criterii meritorii”, explică Angella Dumitrașcu.

Din grupul CARAVANA CULTURII fac parte următorii: MARIAN  BĂRĂSCU – poet, iniţiatorul şi coordonatorul  grupului  „CARAVANA CULTURII” drăgăşănean, membru al Ligii Scriitorilor din România şi membru supleant la nivel naţional, preşedinte la Asociaţia Rusidava Culturală, redactor şef al revistei  trimestriale de cultură „Rusidava Culturală”, membru al „UNIUNII ZIARIŞTILOR PROFESIONIŞTI din ROMÂNIA FILIALA VÂLCEA”; NICOLAE DINESCU  din RM. Vâlcea; CONSTANTIN TRIŢĂ – poet  din Piatra-Olt – Slatina; CAMELIA GIORGIANA PETRIA – solist muzică populară – din Morunglav, jud. Olt;     LILIANA GHIŢĂ BOIAN – poet din Drăgăneşti-Olt;   SAVA REGĂŢEANU – din Bucureşti; SILVANA ANDRADA TCACENCO – din Bucureşti, poet şi interpret muzică uşoară; CONSTANŢA TANŢY TRIŢĂ – poet din Piatra-Olt; PANDELE JIANU – din Drăgăneşti-Olt; ANGELLA  DUMITRAŞCU – din  VALEA JIULUI –  jurnalist, psihosociolog; ALEXIA ROTARU – din Balş jud. Olt; STEJĂREL  IONESCU – din Timişoara poet, jurnalist, critic literar;  VALERICA PREDESCU  poet din Slatina;   MIHAI BODOGAN din Valea Jiului, solist de muzică populară şi uşoară colaborator al televiziunilor locale şi naţionale  şi  TRAIAN CHIRICUŢĂ – din Bucureşti, poet, cantautor.

Tot de la jurnalistul Angella Dumitrașcu aflăm că Valea Jiului şi în special  cetăţenii municipiului Lupeni vor avea privilegiul de a-i vedea pe viu, pe unii dintre cei mai buni oameni de cultură din România, premiaţi la diferite concursuri naţionale şi internaţionale. Caravana Culturii va ajunge la Lupeni în data de 16 august, la căminul de seniori, unde vor susţine un program artistic şi vor oferi donaţii.

În data de 17 august în Parcul de la CAP, începând cu orele 17. 30 va fi organizat spectacolul „Caravana Culturii cântă şi încântă la Lupeni” realizat în parteneriat cu Primăria şi Consiliul local Lupeni şi CLUBUL DE PRESĂ VALEA JIULUI. În spectacol, pe lângă artiştii din caravană, vor mai evolua  nume consacrate ale muzicii şi teatrului precum: Norica Haţegan, Teodor Posuş, artişti din cadrul Ansamblului „Lirica” din Petroşani,  micii artişti pregătiţi în cadrul „Cenaclului Pas cu Pas” din Lupeni şi alţii. Un moment artistic deosebit va fi oferit de un grup de copii de la Centrul de Plasament din Lupeni, coordonat de  Dana Dobre.

Duminică 18 august, membrii CARAVANEI CULTURII  vor face filmări alături de gazdele de  la Muzeul Momârlanului, de la Pensiunea Retezat, unde se va discuta despre rolul satului românesc, tradiţiile şi obiceiurile noastre naţionale, condimentat cu muzică şi poezie.

Proiectul naţional CARAVANA CULTURII se află la cea de-a IV – a ediţie şi cuprinde vizite în mai multe localităţi din ţară: Balş, Drobeta Turnu Severin, Timişoara, Târnăveni, Deva, Simeria, şi apoi trei zile de vis, în Lupeni şi la poale de Retezat.

„Pentru acest turneu literar-artistic, vrem să  mulţumim anticipat tuturor celor care ne susţin  şi sprijină cultura, de asemenea mulţumim celor care ne pun la dispoziţie lăcaşele de cultură şi nu în ultimul rând mulţumim creatorilor, interpreţilor, cantautorilor… mulţumim tuturor oamenilor cu idealuri frumoase.  Mulţumim deasemenea  de sprijinul acordat, de colaborare şi participare la acest proiect naţional tuturor partenerilor noştri, susţinătorilor şi sponsorilor.  SUNTEM  MÂNDRI CĂ SUNTEM ROMÂNI!”,  a declarat coordonatorul proiectului naţional, poetul Marian Bărăscu.