Pentru ca marți 13 să nu fie o zi cu… ghinion, sute de hunedoreni au aflat astăzi informații care le pot salva viețile cu ocazia activităților organizate în Ziua Informării Preventive.
Pompierii ISU Hunedoara și voluntari E.ON și Delgaz Grid au instalat un punct de informare în incinta Shopping City Deva pentru a se întâlni cu devenii.
Evenimente similare s-au organizat astăzi şi în Hunedoara, Orăştie, Petroşani, Brad şi Ilia. Educaţia preventivă oferă o şansă în plus la viaţă, iar acest obiectiv stă şi la baza parteneriatului „Împreună pentru Siguranţă” dintre IGSU şi E.ON, respectiv Delgaz Grid.
Parteneriatul “Împreună pentru siguranţă”, încheiat între I.G.S.U şi E.ON România în luna septembrie 2012, a constat în derularea, la nivel naţional, a mai multor campanii comune de informare şi conştientizare a cetăţenilor privind riscurile la care se expun în cazul utilizării necorespunzătoare a surselor de energie, fie că vorbim de electricitate sau de gaze naturale. Astfel, în ultimii ani au fost derulate campaniile: “F.O.C – Flăcările Omoară Copii” (lansată în septembrie 2012), destinată conştientizării pericolelor la care sunt expuşi copiii lăsaţi singuri sau nesupravegheaţi în casă, urmată de “R.I.S.C.- Re-nunţă! Improvizaţiile sunt Catastrofale!” (lansată în noiembrie 2012), respectiv „R.I.S.C. – Siguranţa NU e un joc de noroc!” (decembrie 2013). Acestea şi-au propus nu doar să informeze şi să sensibilizeze populaţia, ci şi să schimbe în timp, comportamentul legat de utilizarea corectă a surselor de energie. De asemenea, în 2015, E.ON România s-a alăturat campaniei „Nu tremur la cutremur”, iniţiată de Ministerul Afacerilor Interne şi derulată la nivel naţional prin I.G.S.U.
În anul 2016, pornind de la preocuparea reducerii numărul de victime şi a pagubelor materiale, cele două părţi au iniţiat, sub egida R.I.S.C., campania de informare preventivă a populaţiei cu sloganul „Mai bine previi, decât să nu fii!”, pentru adoptarea unei atitudini proactive, prin sensibilizarea opiniei publice în vederea montării detectoarelor de incendiu în locuinţa proprie.
La acţiunile desfăşurate sub egida parteneriatului au participat, în toţi aceşti ani, peste 5,8 milioane de oameni, jumătate dintre aceştia fiind copii.