Peste 2000 de apometre moderne, cu telecitire, vor fi montate în perioada imediat următoare de firma care execută lucrările de implementare ale proiectului european privind modernizarea rețelelor de apă și canalizare de pe raza municipiului Petroșani. Directorul general al Apa Serv Valea Jiului, Cristian Ionică arată că aceste noi echipamente de contorizare a consumului de apă potabilă sunt instalate la gospodăriile individuale de pe raza municipiului Petroșani.
Zonele în care urmează să fie montate noile apometre cu telecitire și perioada în care se va face acest lucru, vor fi comunicate în timp util de către reprezentanții operatorului regional de apă și canalizare de la Petroșani.
De asemenea, conducerea Apa Serv Valea Jiului face apel către abonații din gospodăriile de pe raza municipiului Petroșani să permită accesul reprezentanților firmei constructoare, pentru montarea noilor apometre. ”Aș vrea să fac un apel către locatarii cărora li se solicită prezența acasă, în vederea montării acestor noi tipuri de apometre, mai ales că deja ne confruntăm în acest proces cu două tipuri de atitudine a beneficiarilor noștri. În prima categorie, omul este foarte mulțumit că va avea apometru cu telecitire, că nu va mai fi deranjat să i se citească apometru. Cealaltă categorie o reprezintă unii clienți care, având probleme comerciale cu noi, nu permit accesul constructorului. Constructorul merge împreună cu un coleg de-al nostru, ca odată cu montarea apometrului, acesta să fie și sigilat, să fie întocmite toate documentele astfel încât și facturarea să fie făcută pe baza noului sistem de telecitire. Vreau să precizez că, chiar dacă sunt situații în care oamenii au datorii la noi, au angajamente de plată nerespectate ori sunt la limita legalității, poate unii chiar apar ca fiind debranșați dar în realitate nu sunt, noi, avem înțelegere pentru fiecare situație în parte pe care trebuie să o rezolvăm amiabil, pentru că până la urmă tot va trebui să facem aceste montări ale noilor tipuri de apometre. Cel mai bine este ca abonații noștri să ne lase să punem apometrul, apoi să vină la noi să găsim soluții pentru clarificarea situației lor comerciale sau juridice, pentru că altfel, în viitorul apropiat, riscă să rămână și fără apă, și fără contor nou. Este păcat să nu ajungem la o înțelegere, să clarificăm situația comercială pentru fiecare caz în parte și să fim nevoiți să ajungem la organele de cercetare sau chiar în instanță”, a declarat Cristian Ionică.