Preocupări importante pe agenda Consiliului județean, pentru Valea Jiului
Administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram a punctat astăzi la Petroșani, în cadrul tradiționalei sale întâlniri de miercuri cu jurnaliștii din Valea Jiului, câteva din cele mai importante acțiuni și activități pe care le derulează în această importantă regiune a județului nostru, Consiliul județean Hunedoara, în acest moment și în perioada imediat următoare.
Astfel, Avram a informat că, împreună cu președintele CJH Mircea Bobora, a semnat deja o adresă prin care Ministerului Energiei este informat asupra intenției Consiliului județean Hunedoara de a prelua activele fostei Mine Petrila, pentru a le putea revalorifica și dezvolta aici o serie de activități economice, administrative, turistice și culturale. ”Am trimis chiar astăzi la Ministerul Energiei, în atenția domnului ministru Anton Anton, o adresă prin care CJH își exprimă interesul privind achiziționarea terenului și a clădirilor din patrimoniul fostei Mine Petrila. Așteptăm un răspuns favorabil și, în acest sens, deja ne pregătim pentru a face următorii pași pentru valorificarea acestor obiective. La rectificarea bugetului Consiliului județean vom prinde și suma necesară pentru achiziționarea acestor active, evaluate undeva la peste 2 milioane de lei”, a declarat Costel Avram.
Acesta a precizat că, o parte din terenurile care vor fi astfel achiziționate de Consiliul județean va putea fi pusă la dispoziția celor peste 40 de investitori din orașul Petrila, beneficiari ai programului guvernamental de finanțare a unor noi afaceri (programul guvernamental ”Strat Up Nation”), clădirea fostului sediu administrativ al Minei Petrila urmează să fie pusă la dispoziția Primăriei orașului Petrila, care intenționează să mute aici sediul central al administrației locale, iar clădirile declarate drept monument istoric vor fi date în administrare Muzeului Civilizației Dacice și Romane care poate scrie proiecte europene pentru reabilitarea și valorificarea acestora în scop cultural, istoric și turistic. ”Nu vă ascund faptul că ne dorim să continuăm parteneriatul cu Asociația Planeta Petrila, a căror viziune cu privire la valorificarea și dezvoltarea acestor monumente istorice este unul fascinant și ne dorim să-i încurajăm și să-i susținem în punerea în aplicare a proiectelor pe care le-au gândit”, a declarat Costel Avram.
În altă ordine de idei, administratorul public al județului Hunedoara a informat că, în scurt timp, vor începe și lucrările de execuție ale sensului giratoriu de la Petroșani, la intersecția de pe DN66A cu orașul Petrila, după ce au fost deja finalizate procedurile de licitație pentru atribuirea contractului.
Tot la capitolul infrastructură rutieră, Avram a informat că lucrările la drumul spre Parâng sunt în grafic, iar împreună cu constructorul au fost stabilite și cele două zone în care vor fi construite tunele pentru a rezolva problema intersectării drumului cu pârtiile de schi. ”Am fost împruenă cu reprezentanții firmei care lucrează în Parâng și cu proiectanții, în teren și am identificat acele zone în care drumul se intersectează cu pârtiile de schi din Parâng. Am găsit soluția tehnică și da, pot să vă asigur că este vorba despre o soluție pe cât de eficientă, pe atât de spectaculoasă, care va da un plus de frumusețe acestui drum montan realizat de Consiliul județean Hunedoara în Parâng. Este vorba despre construirea a două tunele de mari dimensiuni, pe o distanță de câte 15 metri fiecare, prin care vor putea circula inclusiv autocare, pe deasupra cărora va trece pârtia de schi. Constructorul ne-a dat asigurări că și aceste tunele vor fi finalizate în acest an”, a declarat Costel Avram.
Tot în ceea ce privește drumul din Parâng, Consiliul județean pregătește etapa de licitație pentru proiectul de modernizare a sectorului de drum din poiană până sus în munte, în zona IEFS, acolo unde, așa cum precizează administratorul public al județului Hunedoara, va fi amenajată și o parcare cu cel puțin 40 de locuri.
Chiar dacă nu se află în aria de responsabilitate a Consiliului județean Hunedoara, situația DN 7A Petroșani-Obârșia Lotrului a fost ridicată de Costel Avram, împreună cu deputatul social-democrat Laurențiu Nistor, ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc. Potrivit lui Costel Avram, la intervenția acestuia, Ministerul Transporturilor a finalizat procedura de transfer a drumului național 7A Petroșani-Obârșia Lotrului de la Regionala de Drumuri Craiova la Regionala de Drumuri Timișoara. De aici, au venit deja asigurări că anul acesta vor fi efectuate câteva lucrări necesare de întreținere a acestui drum, urmând ca anul viitor să fie prinși bani pentru modernizare.
În ceea ce privește infrastructura de turism, alte două proiecte majore sunt în plină derulare în Valea Jiului, având ca beneficiar stațiunile turistice de la Pasul Vâlcan și Straja. ”Suntem în faza de desfășurare a licitației pentru introducerea apei potabile în stațiunea Pasul Vâlcan și ne propunem ca în prima decadă a lunii septembrie să dăm startul și pentru această investiție. De asemenea, împreună cu cei de la Apa Serv pregătim studiul de fezabilitate pentru o altă investiție prin care dorim să aducem apa potabilă și în stațiunea Straja Lupeni”, a mai spus Costel Avram.