Apă potabilă pentru 500 de gospodării de la Câmpu lui Neag

Nu mai puțin de 500 de gospodării din zona rurală a orașului Uricani, mai exact din satul Câmpu lui Neag vor fi racordate, în această vară, la rețeaua publică de alimentare cu apă potabilă a operatorului regional Apa Serv Valea Jiului.

Lucrările vor fi executate în cadrul proiectului implementat de Apa Serv Valea Jiului pentru reabilitarea și modernizarea rețelelor de apă și canalizare, proiect ce beneficiază de finanțare din fonduri europene, în cadrul POIM. Potrivit directorului general al Apa Serv Valea Jiului, Cristian Ionică, cele 500 de gospodării din Câmpu lui Neag vizate de execuția contractului de investiții VJ-CL-12 „Extindere rețele apă Câmpu lui Neag”, care constituie lotul 2 al contractului de lucrări „Reabilitare și extindere rețele de apă și canalizare în UAT Uricani”, urmează să fie alimentate cu apă potabilă din barajul de la Valea de Pești.

”În zona Câmpu lui Neag, pe Valea Paroșeniului, rețeaua de distribuție este deja făcută. S-a început cu rețelele de distribuție, urmează să trecem acum la realizarea rețelei de aducțiune, pentru că sursa de apă va fi tot din barajul de acumulare de la Valea de Pești. De aici, apa potabilă se va pompa la nivelul unui rezervor, iar de acolo va fi distribuită pentru consumatorii casnici care, vor avea astfel, apă potabilă curentă, după ce până acum au fost nevoiți să utilizeze doare surse de apă brută. Aproximativ 500 de case vor beneficia de acest proiect derulat de Apa Serv Valea Jiului”, spune Cristian Ionică, directorul general al Apa Serv Valea Jiului.

În acest scop, contractul de lucrări VJ-CL-12 „Extindere rețele apă Câmpu lui Neag” prevede: realizarea unei stații de pompare a apei potabile, realizarea unui rezervor înmagazinare cu o capacitate de 112 mc, realizarea unei stații de clorinare, extinderea sistemului de alimentare cu apă pe o lungime totală de aproximativ 8 km și construirea unei conducte de aducțiune cu o lungime de aproximativ 4,1 km. Termenul de execuție a lucrărilor este de 21 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, care a fost semnat în luna martie 2019.

În opinia directorului general al Apa Serv Valea Jiului, extinderea rețelelor de alimentare cu apă, precum și a rețelelor de canalizare este un obiectiv foarte important atât pentru consumatori, cât și pentru societatea care operează acest tip de utilitate publică, având în vedere că în acest fel crește numărul abonaților și, implicit, al veniturilor operatorului. ”Atragerea de noi abonați este un factor deosebit de important pentru noi, având în vedere că, în mod special în zona urbană, am pierdut foarte mulți consumatori odată cu fenomenul de depopulare al Văii Jiului, pe care-l resimțim și noi în ceea ce privește veniturile companiei”, a mai punctat Cristian Ionică.