Important și pentru hunedoreni!

Noul program ”Casa Verde” destinat instalării de panouri fotovoltaice începe din 9 septembrie. Prin acest program pot fi instalate sisteme de panouri fotovoltaice pentru producerea energiei electrice, în vederea acoperirii necesarului de consum și livării surplusului în rețeaua națională. Minimul de putere instalată este de 3 KW.

Pentru programul derulat prin #Administrația Fondului de Mediu (AFM) au fost alocate 656 milioane de lei, de care vor beneficia aproximativ 33.000 de locuințe.

Scopul programului ”Casa Verde – fotovoltaice” este creșterea eficienței energetice, îmbunătățirea calității aerului și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Solicitanții trebuie să respecte criteriile de eligibilitate și să prezinte toate documentele necesare pentru înscriere. Ghidul de finanțare este disponibil pe site-ul AFM.

Lista instalatorilor validați este disponibilă aici: https://bit.ly/2KTRpxA

Mai multe detalii despre Program aici: https://bit.ly/2Yea12I