Începând de vineri, 30 august și până duminică, 1 septembrie 2019, în zona Centrului Civic din municipiul Petroșani se va desfășura o nouă ediție a ”Festivalului Berii”. Evenimentul este organizat în parteneriat public-privat de către Media Press Event (firma cunoscutului producător artistic Ionuț Drăgotesc) și Primăria municipiului Petroșani.
În cadrul acestui festival, timp de trei zile, vor avea loc o serie de spectacole artistice, care vor începe de la ora 19,30 (în zilele de vineri și sâmbătă), respectiv ora 17,00 (duminică), pe scena care va fi amplasată în fața Teatrului ”Ion D. Sîrbu”. Potrivit organizatorilor, zeci de artiști talentați din regiunea Văii Jiului, de la Asociația Lirica Petroșani și Ansamblul Jienii Petroșaniului vor urca pe scena ”Festivalului Berii” de la Petroșani, iar cap de afiș al celor două zile de spectacol vor fi Ducu Berzi (care va concerta vineri seara) respectiv trupa ”Spitalul de Urgență” (care va susține un recital sâmbătă seara). Potrivit organizatorului, Ionuț Drăgotesc, cei de la ”Spitalul de Urgență” vor interpreta la Petroșani și ”Imnul Festivalului Berii”, cunoscuta piesă muzicală ”Trăiască Berea”.
În perimetrul pus la dispoziție de autoritățile locale de la Petroșani vor fi puse la dispoziția participanților la ”Festivalul Berii” tonete cu diverse produse alimentare, cu sucuri și bere, dar și cu alte produse. De asemenea, în zonă va funcționa și un parc de distracție cu instalații de divertisment.
Pentru organizarea acestui eveniment, autoritățile locale de la Petroșani vor contribui doar cu amplasamentul și cheltuielile generate de consumul de energie electrică, restul cheltuielilor de organizare fiind suportate de firma producătoare.