Cuvânt pentru suflet! Adolescenții, pe cât sunt de frumoşi, pe atât sunt de stresanţi. Poate iţi sunt și ție cunoscute situațiile de mai jos:

Când era mai mic, fiul tău era ca o barcă legată de chei, adică de tine. Acum este adolescent şi trage încontinuu de funie, dornic să-i bată vântul în pânze. Şi ai impresia că n-o să te ia cu el în călătorie.

Când era mică, fetiţa îţi spunea tot. Acum este adolescentă şi are cercul ei de prietene. Doar că pe tine nu te invită în „clubul“ lor.

Nu te pripi să tragi concluzia că ai de-a face cu un rebel incorigibil. Răspunsul la această întrebare are legătură cu rolul crucial al adolescenţei pe calea spre maturitate a unui copil.

Lista începuturilor

Încă de la naştere, viaţa unui copil este asemenea unei liste a începuturilor: începe să meargă, începe să vorbească, începe şcoala. Şi cât de mult se bucură părinţii de fiecare nouă reuşită a micuţilor lor! De fapt, e exact ce-şi doresc să vadă: Copiii lor cresc!

Adolescenţa e şi ea o piatră de hotar, pe care nu toţi părinţii o întâmpină cu braţele deschise. Iar reţinerea lor e de-nţeles. La urma urmei, cărui părinte îi place să-şi vadă copilul ascultător devenit adolescent capricios? Însă adolescenţa este o etapă esenţială în procesul de creştere. Poate că acum nu-ţi prea vine să crezi că „băieţelul“ sau „fetiţa“ ta vor fi într-un final independenţi:

„Fiul meu nici măcar nu e-n stare să-şi păstreze camera curată, cum o să aibă grijă de un apartament?“;

„Fiica mea nici măcar nu se întoarce acasă la ora stabilită, cum o să se descurce la slujbă?“.

Dacă te frământă şi pe tine astfel de gânduri, nu uita: Independenţa nu este o poartă prin care copilul pur şi simplu trece, ci este o cale pe care el merge şi are nevoie de ani ca să ajungă la capătul ei.

Puterea rațiunii

Totuşi, adolescentul va ajunge un tânăr responsabil dacă, având o îndrumare corespunzătoare, îşi exersează capacitatea de înţelegere ca să deosebească binele şi răul. Pentru ca adolescentul tău să devină adult responsabil, trebuie să-l ajuţi să-şi dezvolte „puterea raţiunii“, să reuşească să ia singur  decizii înţelepte.

Băiatul sau fata te roagă ceva, probabil să se întoarcă mai târziu acasă seara. Imediat spui nu. Se plânge: „Mă tratezi ca pe-un copil!“. Înainte să-i spui: „Păi, aşa te porţi!“, reflectează la următoarea idee. Adolescenţii pretind în general mai multă libertate decât pot avea, dar părinţii le dau mai puţină libertate decât ar trebui. Nu ai putea face din când în când o concesie? Încearcă să ţii cont și de punctul lui de vedere.

Unii părinţi încearcă să controleze tot ce face copilul lor. Nu-l slăbesc nicio clipă din ochi. Îi aleg prietenii şi îi ascultă pe ascuns telefoanele. Dar acest mod de a proceda poate avea efect de bumerang, cu cât îl îngrădeşti mai mult, cu atât vrea să evadeze mai repede; cu cât îi critici mai mult prietenii, cu atât i se vor părea mai buni; cu cât îi asculţi mai mult convorbirile, cu atât va căuta să comunice mai mult cu prietenii pe furiş. Cu cât încerci să-l controlezi mai mult, cu atât mai puţin control ai putea avea. Gândeşte-te: Dacă tânărul nu învaţă să ia singur decizii cât este acasă, va reuşi oare după aceea?

Un copilaş poate învăţa ceva dacă-l pedepseşti, probabil dacă îl trimiţi în camera lui sau nu-l laşi un timp să facă ce-i place. Pe un adolescent însă e bine să-l înveţi făcându-l să reflecteze la consecinţele propriilor acţiuni.

În loc de final

Ca părinte, îţi doreşti probabil ca adolescenţa să fie asemenea unei piste pe care copilul să prindă încetişor viteză, iar apoi să-şi ia lin zborul spre maturitate. Însă rareori totul va decurge fără probleme. Important este să reușiți împreună să le gestionați.