Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță a avut miercuri, 4 septembrie 2019, la sediul administrației locale, o întâlnire cu toți managerii instituțiilor de învățământ de pe raza localității. În cadrul acestei întrevederi a fost analizată situația fiecărei unități de învățământ în parte și au fost puse la punct ultimele detalii astfel încât debutul noului an școlar să stea sub cele mai bune auspicii în municipiul Lupeni.
”Știu că tot ceea ce ține de pregătirea noului an școlar în unitățile de învățământ din municipiul Lupeni a fost realizat corespunzător de cei în sarcina cărora cade acest important domeniu de activitate din comunitatea noastră. Am vrut să mă asigur însă, o dată în plus, că la toate grădinițele, școlile și colegiile din municipiul Lupeni noul an școlar poate începe sub cele mai bune auspicii, iar elevii și profesorii au toate condițiile necesare pentru a-și desfășura activitate, motiv pentru care am convocat această întâlnire de lucru cu doamnele și domnii directori. Împreună am stabilit în cel mai mic detaliu ce mai avem de făcut în acest zile pentru ca primul clopoțel să găsească unitățile educative pregătite pentru reîntâlnirea cu elevii”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.
Acesta și-a propus să participe și în acest an la deschiderea noului an școlar în toate unitățile locale de învățământ. Din acest motiv a fost stabilit și un program pentru organizarea festivităților prilejuite de începerea noului an școlar. Potrivit deciziei luate împreună cu reprezentanții tuturor unităților școlare din municipiul Lupeni, deschiderea noului an școlar va avea loc luni, 9 septembrie 2019, conform următorului program:
- 8.30 – Grădinița ”Lumea Copiilor ”- cu Program Săptămânal (zona BCR);
- 9.00 – Școala Gimnazială nr.3;
- 9.20 – Grădinița ”Lumea Copiilor ” PN nr.1 ( zona Piață);
- 9.40 – Școala Gimnazială nr.1 – Liceul Teoretic ”Mircea Eliade”;
- 10.00 – Liceul Teoretic ”Mircea Eliade”;
- 10.15 – Grădinița ”Lumea Copiilor ” PN ( Tineretului);
- 10.30 – Școala Gimnazială nr. 2 – Liceul Teoretic ”Mircea Eliade”;
- 10.45 – Grădinița ”Lumea Copiilor ” PN nr. 2 ( Bărbăteni);
- 11.00 – Liceul Tehnologic;
- 11.30 – Școala Gimnazială nr.1, Grădinița nr.1 ( str. Parângului)
”Încă de pe acum le doresc succes deplin în noul an școlar tuturor elevilor din municipiul Lupeni, pe care-i asigur că se vor bucura și în anul școlar 2019-2020 de întregul sprijin din partea administrației publice locale, care va acorda atenția cuvenită acestui domeniu esențial pentru dezvoltarea comunității noastre locale”, a mai precizat primarul Lucian Resmeriță.