Noua stagiune teatrală de la Teatrul de Artă din Deva se deschide vineri, 6 septembrie 2019, de la ora 19,00 cu premiera piesei ”Și cu violoncelul ce facem?” de Matei Vișniec, în regia lui Daniel Bucur. Din distribuția acestui spectacol fac parte actorii: Magda Catone, Mihai Panaitescu și Andreea Pascu iar muzica este semnată de Pedro Negrescu.
”Momentele de comedie ale acestei piese se succed, în spațiul straniu și sufocant, rupând ritmul și purtând publicul către finalul apăsător, dar plin de semnificație. Nici o clipă spectatorul nu este lăsat să răsufle, să se «plictisească». Se trece abrupt și direct de la comedie la tragedie. Se joacă cu sufletul la gură, concentrat, dens. Elementele de teatru expresionist articulate prin costume, dar mai ales prin umbrele pe care le aruncă personajele pe pereții și fundalul scenei, vor contribui decisiv la senzația de spațiu fără timp, suspendat la limita veșniciei morții”, spune regizorul Daniel Bucur.
Dramaturgul Matei Vişniec (n. 1956) trăieşte şi lucrează din anul 1987 la Paris. Operele sale au fost traduse şi reprezentate în peste 20 de ţări din lumea întreagă. Piesa într-un act “Și cu violoncelul ce facem ?”, scrisă în 1989, a avut premiera în 1990 la televiziunea publică, fiind prima montare a unei piese românești de după Revoluție, sub bagheta regizorală a lui Nicolae Scarlat. De atunci piesa a înregistrat numeroase puneri în scenă în teatrele din țară.
Piesa este scrisă într-o cheie absurdă, la fel ca majoritatea pieselor lui Vișniec, cu accente de comedie. În spațiul scenic trei personaje “așteaptă”: Doamna cu Voal, Bărbatul cu Ziar, Bătrânul cu Baston. În același spațiu, un al patrulea personaj, Bărbatul cu Violoncel, repetă continuu, cu scurte întreruperi, aceeași piesă muzicală, “deranjându-i“ din ce în ce mai mult pe cei trei. Undeva dincolo de acest spațiu, “afară”, plouă diluvian. Cei trei, într-o alianță ad-hoc, vor să-l elimine pe cel pe care nu-l înțeleg și hotărăsc să-l ucidă. O “sentință” comutată în ultimul moment, în alungarea în potopul de “afară”. Rămâne însă în urmă, ca martor mut, violoncelul. Doamna cu Voal este cea care preia violoncelul și rostește întrebarea insistent “Și cu violoncelul ce facem?”.
Biletele pentru spectacolul care deschide stagiunea 2019-2020 a Teatrului de Artă din Deva au fost puse în vânzare. Costul unui bilet este de 30,00 de lei, iar pentru elevi, studenți și pensionari se aplică o reducere de 50%.