Un al șaptelea ministru al Fondurilor Europene a decis să se întâlnească personal cu colectivul operatorului regional de apă și canalizare din Valea Jiului, considerat drept un model național în ceea ce privește atragerea și implementarea proiectelor de dezvoltare, cu fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană.
Roxana Mânzatu, titular al portofoliului acestui important minister, a venit sâmbătă, 7 septembrie, la Petroșani, chiar cu acest gând: să-i cunoască pe oamenii care stau în spatele acestui succes repurtat de Apa Serv Valea Jiului. ”Știam că Apa Serv Valea Jiului este primul operator din țara noastră care a finalizat cu succes, fără nici un fel de probleme și întârzieri, un proiect de investiții europene pe Programul Operațional Regional. Așa cum știam că Apa Serv este primul operator din România care a reușit nu doar semnarea unui nou contract de investiții europene, pe POIM, cu o valoare considerabilă de 90 de milioane de euro, ci a reușit deja să demareze execuția acestui proiect. Din aceste motive mi-am dorit să-i cunosc personal pe acești oameni de ispravă, pe acești profesioniști care demonstrează întregii țări că dincolo de meticulozitatea pe care o implică scrierea de proiecte europene, dincolo de hățișurile birocratice și dincolo chiar de toate problemele pe care le implică achiziția, contractarea și mai apoi execuția acestor tipuri de proiecte pe marile programe europene, dacă lucrezi profesionist, cu dedicație și, mai ales, în echipă, poți avea succes. Iar succesul este deja dovedit aici, la Apa Serv, așa cum echipa, din ceea ce am văzut, pare a fi chiar garanția acestui succes”, a declarat ministrul Roxana Mânzatu.
Aceasta i-a felicitat pe membrii întregului colectiv de la Apa Serv pentru activitatea lor și le-a mulțumit pentru faptul că, prin reușita lor, au ajutat și la creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene de către țara noastră, acesta fiind de altfel obiectivul principal al activității Ministerului Fondurilor Europene.
În același timp, ministrul Roxana Mânzatu s-a arătat surprinsă de eficacitatea echipei de implementare a proiectelor europene de la Apa Serv, mai ales după ce a aflat că aceasta este formată din exact… 8 persoane. ”La UIP lucrăm pe tot ceea ce înseamnă proiecte europene pe infrastructura de apă și canalizare din Valea Jiului cu o echipă formată din 8 oameni. Desigur, ne bucurăm în această activitate de întregul sprijin al echipei tehnice de la Apa Serv”, a spus Monica Tarcea, șeful Departamentului Investiții și coordonator al UIP de la Apa Serv.
De activitatea acestui inimos și profesionist colectiv se declară mândru și administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram, fost director general al companiei de apă de la Petroșani. Acesta a apreciat, în același timp, și interesul Ministerului Fondurilor Europene pentru activitatea operatorului de apă din Valea Jiului. ”Nu pot fi decât mândru de faptul că, după Rovana Plumb, un alt ministru al Fondurilor Europene apreciază activitatea excepționalului colectiv de la Apa Serv Valea Jiului. Prezența doamnei ministru Roxana Mânzatu, alături de care am fost prezent astăzi la sediul operatorului de apă din Valea Jiului pentru a analiza exemplul de bune practici pe care-l reprezintă Apa Serv în implementarea de proiecte europene și, mai ales, cuvintele de apreciere ale acesteia la adresa foștilor mei colegi sunt măgulitoare dar binemeritate. Mă bucur că am făcut parte din acest colectiv de excepție și-i felicit pe colegii de la Apa Serv Valea Jiului pentru că păstrează la aceleași standarde ridicate nivelul activității lor. Le mulțumesc pentru că au făcut din această firmă un operator model la nivelul țării și la nivel european. Le mulțumesc și primarilor Văii Jiului pentru că țin aproape de Apa Serv și susțin în mod exemplar activitatea acestui operator și îi mulțumesc doamnei ministru Roxana Mânzatu pentru că vede la modul corect strădaniile și munca acestor oameni deosebiți, de care mă leagă și pe mine, ca fost director, amintiri frumoase și proiecte reușite în folosul tuturor cetățenilor din Valea Jiului”, a declarat Costel Avram.
În prezent, după cum a arătat și directorul general al ASVJ, Cristian Ionică, Apa Serv Valea Jiului derulează, pe POIM, un proiect de investiții în modernizarea infrastructurii de apă și canalizare din toate localitățile Văii Jiului, ce are ca scop îmbunătățirea infrastructurii de apă și apă uzată și creșterea calității serviciilor oferite cetățenilor din regiune. ”Sigur că suntem onorați de aprecierile doamnei ministru Roxana Mânzatu, dar mi-aș dori ca activitatea noastră, investițiile pe care le facem, serviciile pe care vrem să le oferim, să fie apreciate și de beneficiarii noștri direcți. Din păcate, mai ales acum, când ne aflăm în șantier, culegem mai mult critici din partea oamenilor. Dar e clar că investiții fără șantier nu se poate, că lucrări la apă și canal fără deranj pe domeniul public nu se poate. Am însă convingerea că, peste un an, când lucrările vor fi finalizate iar efectul direct al acestora se va resimți în serviciile pe care noi le vom oferi cetățenilor, vor veni poate și acele așteptate mulțumiri pe care cred că toți colegii mei le așteaptă, în primul rând, de la abonații noștri”, a declarat Cristian Ionică, directorul general al ASVJ.