La finalul acestei săptămâni, timp de trei zile, începând de vineri, 13 septembrie și până duminică, 15 septembrie, Parcul Copiilor de la Bărbăteni va găzduit o nouă ediție a apreciatului eveniment artistic ”Toamna Lupeneană”, acesta numărându-se printre cele mai longevive activități cultural-artistice din municipiul Lupeni.
Evenimentul, organizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului local al municipiului Lupeni va prilejui publicului reîntâlnirea cu cei mai talentați dintre tinerii artiștii ai acestei localități, dar și cu invitați care vor susține concerte extraordinare în cadrul acestui eveniment. Astfel, potrivit organizatorilor, seara de vineri, 13 septembrie, care este dedicată folclorului, îl va avea ca invitat de onoare pe Alex de la Orăștie, unul dintre cei mai apreciați artiști ai tinerei generații de generații de rapsozi populari din țara noastră. Pentru seara de sâmbătă, 14 septembrie, organizatorii au pregătit o seară de folk în compania unui artist de mare valoare al scenei muzicale românești: Victor Socaciu. În fine, ziua de duminică, 15 septembrie este rezervată exclusiv artiștilor locali. Toate spectacolele din cadrul ediției din acest an a festivalului ”Toamna Lupeneană” vor începe de la ora 18,30.
”Invit cetățenii municipiului Lupeni, ca de fiecare dată în astfel de fericite ocazii, să vină alături de noi, să se bucure de câteva zile de antren, bună dispoziție și spectacol de calitate în cadrul unui festival artistic de tradiție, pe care Lupeniul în găzduiește la început de toamnă. Vă așteptăm cu mare drag !”, spune primarul Lucian Resmeriță.
În perimetrul Parcului de la Bărbăteni, pe întreaga durată a festivalului ”Toamna Lupeneană” vor funcționa puncte de alimentație publică, chioșcuri cu diverse produse și un mini-parc de distracție.