Investiții pentru dezvoltarea turismului în județul Hunedoara derulate de CJH

Impulsionarea activităților din turism reprezintă priorități pe agenda Consiliului județean Hunedoara, care-și dorește să încurajeze acest sector economic ce poate deveni un motor de dezvoltare al regiunii, mai ales având în vedere faptul că județul Hunedoara are un potențial deosebit în ceea ce privește oferta de turism de toate categoriile.

În acest scop, după ce așa cum arată reprezentanții forului legislativ județean, în perioada 2012-2016, atât alocările și investițiile, cât și numărul evenimentelor organizate au fost modeste, în ultimii trei ani, turismul a revenit în atenția conducerii Consiliului Județean Hunedoara. Astfel, dacă în 2015, suma alocată promovării turismului a fost de 211.800 lei, iar în 2016 de 120.700 lei, în 2017 valoarea alocărilor s-a ridicat la 391.000, iar în 2018 și 2019 la peste 450.000 de lei anual.

În plus, la nivelul CHJ, în ultimii ani au fost atrase fonduri pentru restaurarea Castelului Nopcsa (care beneficiază acum de o finanțare de 10 milioane de lei prin PNDL) și restaurarea, respectiv conservarea Amfiteatrului din cadrul sitului arheologic Ulpia Traiana Sarmizegetusa (care beneficiază de acum de o finanțare de 22 milioane de lei prin POR 2014-2020).

În zona de sud a județului, pentru dezvoltarea turismului montan și a stațiunilor de pe Valea Jiului, a fost realizat proiectul de introducere a canalizării în stațiunea montană Straja, iar în acetse zile se demarează lucrările pentru extinderea rețelei de apă potabilă în zona turistică Pasul Vâlcan. În același timp, în stațiunea Parâng se modernizează drumul județean 709 F (cu fonduri guvernamentale, prin PNDL, suplimentate cu fonduri de la bugetul CJH).

Tot la capitolul drumuri județene, CJH a finalizat proiectul privind modernizarea drumului spre Mănăstirea Prislop din Țara Hațegului. De asemenea, au fost alocate fonduri pentru reparații și întreținerea drumurilor județene care facilitează accesul spre obiectivele turistice după cum urmează:
* DJ 705 A Orăștie – Costești – Sarmizegetusa Regia;
* DJ 664 A Lupeni – Straja;
* DJ 664 Vulcan – Pasul Vîlcan – lim. județ Gorj;
* DJ 762 Bulzeștii de Sus – Muntele Găina;
* DJ 685 Clopotiva – Barajul Gura Apelor (Munții Retezat);
* DJ 686 Suseni – Râușor;
* DJ 705 DN 7 – Gelmar – Geoagiu Băi;
* DJ 687 E Hunedoara – Teliucu Inferior – Ghelari.

Mai mult, de curând, președintele Consiliului județean Hunedoara, Mircea Flaviu Bobora a inițiat un proiect care vizează modernizarea a nu mai puțin de 170 km de drumuri județene care formează traseul turistic complex desfășurat în Țara Hațegului, Ținutul Pădurenilor și Cetățile Dacice. Aceste drumuri asigură accesul spre 26 de obiective turistice (biserici, cetăți, monumente ale naturii, mănăstiri) care pot fi vizitate și 80 de unități de cazare. Potrivit proiectului sunt vizate următoarele drumuri județene:
* DJ687 E Hunedoara – Teliucu Inferior;
* DJ687 D Teliuc – Toplița;
* DJ687 A Hășdat – Hațeg;
* DJ687 C Hațeg – Răchitova;
* DJ687 L DJ 687 C – DJ 687 G;
* DJ687 G Totești – Densuș – Ştei;
* DJ685 Cârnești – Baraj Trei Ape;
* DJ686 D DJ 685 – DJ 686;
* DJ686 Sântămărie Orlea – Râușor;
* DJ668 Bretea Română – Călan.

De asemenea, la cererea Consiliului județean Hunedoara a fost realizat proiectul „Restaurarea și punerea în valoare a sitului arheologic Sarmizegetusa Regia”, un proiect în valoare de 145 de milioane de lei, care va oferi o nouă perspectivă asupra monumentului UNESCO din Munții Orăștiei.