Cine sunt campionii ”Castelului din Carpați” în 2019 ?

Una dintre cele mai apreciate competiții sportive din Valea Jiului, derulată sub genericul ”Castelul din Carpați” în zona Pasul Vîlcan, a prilejuit și anul acesta, la ediția a VII-a, reunirea iubitorilor de sporturi montane la Vulcan. Evenimentul, care a avut loc la finalul săptămânii trecute a adus la startul competițiilor de Ciclism (Mountain Bike) și Cross montan câteva sute de concurenți din localitățile Văii Jiului, dar și din alte zone ale județelor Hunedoara, Alba, Dolj, Caraș Severin și București.

În rândul acestora, alături de competitori deja fideli evenimentului care marchează la Vulcan, în fiecare an, Ziua Muntelui, s-au aflat și câțiva campioni naționali la ciclism și cross montan, fapt care a condus la creșterea nivelului competițional la această ediție a Festivalului sportiv ”Castelul din Carpați.”

În plus, alături de organizatori, binecunoscuți promotori ai sportului de aventură montană precum Daniel Hălăstăuan, Cătălin Valea sau Ionuț Chirilă, s-a alăturat și apreciatul sportiv din Valea Jiului, Toma Coconea, un adevărat simbol al sportului românesc.

Pe un traseu care a solicitat la maxim efortul concurenților, atât la proba de cross (derulată pe un traseu exclusiv montan, în zona cuprinsă între centrul satului de vacanță de la Pasul Vâlcan și Memorialul Eroilor) cât mai ales la cea de ciclism (derulată pe un traseu în continuă ascensiune, cu o diferență de nivel de 1000 de metri, din municipiul Vulcan și până la memorialul Eroilor din Pasul Vâlcan), concursul a capacitat la maxim efortul concurenților. Evident, în aceste condiții, chiar și trecerea liniei de sosire a constituit o adevărată performanță, iar pentru cei care au urcat pe podium a fost o și mai mare realizare.

Calculul timpilor fiecărui concurent, a stabilit și următoarea ierarhie a câștigătorilor, pe diverse categorii de gen și vârstă:

Petru proba masculină de CICLISM MONTAN:

  • la CATEGORIA 18 – 29 ANI: Locul 1 – Crișan Daniel; Locul 2. Mititelu Andrei; Locul 3 – Stoica Georgian Florin; 
  • la CATEGORIA 30 – 39 ANI: Locul 1 – Marin Cristian; Locul 2 – Dornik Alin; Locul 3 – Sandu Cătălin; 
  • la CATEGORIA 40 – 44: Locul 1 – Bran Viorel, Locul 2 – Cristian Leu; Locul 3 – Rușinaru Titel; 
  • la CATEGORIA 45 – 49:; Locul 1 Șandor Marton; Locul 2 – Valea Cătălin, Locul 3 – Sereș Adrian;
  • la CATEGORIA +50: Locul 1 – Tecar Tănase, Locul 2 – Vizitiu Beniamin; Locul 3 – Ciobanu Alexandru;

Pentru proba feminină de CICLISM MONTAN: 

  • la CATEGORIA 18 – 29 ANI: Locul 1.-Vereș Ioana; 
  • la CATEGORIA 30 – 39 ANI: Locul 1 – Burcuță Cristina.

Pentru proba feminină de CROSS MONTAN:

  • la CATEGORIA 18 – 30 ANI: Locul 1 – Rîmnicianu Florin; Locul 2 – Burcea Alexandru;
  • la CATEGORIA 31 – 40 ANI: Locul 1 – Iloiu Ilie; Locul 2 – Mardan Iulian; Locul 3 – Anicăi Valentin;
  • la CATEGORIA 41 – 50 ANI: Locul 1 – Cârlig Constantin – Florin;
  • la CATEGORIA + 51: Locul 1 – Codrea Gheorghe; Locul 2 – Doarvos Viorel; Locul 3 – Mihăilescu Viorel;

Pentru proba feminină de CROSS MONTAN:

  • la CATEGORIA 18 – 30 ANI: Locul 1 – Buzgan Crina;
  • la CATEGORIA 31 – 40 ANI: Locul 1 – Gheorghinoiu Ramona;
  • la CATEGORIA 41 – 50 ANI: Locul 1 – Manolache Georgeta; Locul 2 – Viezureanu Sinela;
  • la CATEGORIA +51 ANI:1. Muntean Violeta.

Pentru toți competitorii, Consiliul local și Primăria municipiului Vulcan, sub egida cărora a avut loc acest eveniment sportiv, au fost oferite diplome, cupe și medalii, iar pentru cei clasați pe podium au fost oferite și premii în bani.