ISU HD in colaborare cu Sucursala Hunedoara a ASPR a organizat ediția a XXII a campionatului judeţean de minifotbal, eveniment sportiv de tradiție, dotat cu Cupa 13 Septembrie. Evenimentul, prilejuit de marcarea Zilei Pompierilor a adus pe terenul de sport, echipe de fotbaliști amatori, formate din cadrul subunitățiilor de pompieri ale ISU Hunedoara.
După finalizarea mai multor meciuri intens disputate câștigătoarea turneului a fost echipa pompierilor din municipiul Brad, urmată de cea a Detașamentului Orăștie și a Detașamentului Petroșani.
Cel mai bun portar al competiției a fost desemnat plt. maj. Gâmbuță Valentin de la Detașamentul Petroșani. Titlul Cel mai bun jucător a fost adjudecat de plt. maj. Clej Cristian de la Staţia Brad iar cele mai multe goluri au fost marcate de comandantul Detașamentului Orăștie, maiorul Stancu Răzvan.
Cupa fair play a revenit Detașamentului de Pompieri Hunedoara.