Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează, în primul sfârșit de săptămână din luna octombrie, cea de-a IX-a ediție a manifestării culturale desfășurate sub genericul Noaptea Bibliotecilor. Biblioteca își va deschide porțile și își va aștepta prietenii în ziua de 5 octombrie, ora 1800, iar publicul va putea petrece ore plăcute până a doua zi în zori.
”Devenită deja tradițională și mult așteptată de prietenii noștri, Noaptea Bibliotecilor ne oferă prilejul să ne arătăm atașamentul și prețuirea față de sutele de prieteni ai bibliotecii care frecventează instituția noastră. Așa cum am făcut în fiecare an, și de data aceasta programul pe care l-am alcătuit va oferi surprize plăcute pentru persoane de toate vârstele, de la copii la oameni aflați la anii senectuții. Manifestările se vor desfășura potrivit programului alăturat”, spune Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii județene „Ovid Densusianu”.
Acesta precizează că ”Noaptea Bibliotecilor” este pentru Biblioteca județeană un bun prilej de a se prezenta în fața publicului cu informații privind activitatea, rolul și funcționarea unei biblioteci publice, dar și de a veni cu momente de delectare realizate de artiști îndrăgiți. ”Făcând cunoștință cu biblioteca și cu bibliotecarii ce muncesc aici, oaspeții noștri își vor putea creiona o impresie despre importanța bibliotecii în cultura hunedoreană și în cea națională. Și în acest an, le promitem oaspeților noștri că noaptea pe care o vor petrece cu noi, la bibliotecă, îi va apropia și mai mult de acest îndrăgit lăcaș al cărții și al culturii din județul Hunedoara”, a mai spus Ioan Sebastian Bara.
Anul acesta, ”Noaptea Bibliotecilor” se desfășoară sub semnul împlinirii a 750 de ani de la prima atestare documentară a orașului Deva, o localitate care de-a lungul secolelor și-a câștigat un loc de cinste în istoria și cultura noastră națională.