Primii 15 mineri, salariați ai Societății Naționale pentru Închideri Mine Valea Jiului (SNIMVJ) care și-au exprimat dorința de a-și continua activitatea în sectorul minier, se vor putea transfera la una din sucursalele miniere din componența Complexului Energetic Hunedoara (CEH).
Decizia a fost luată astăzi, în urma unei noi întâlniri a factorilor de decizie din cadrul celor două companii, întâlnire mediată de senatorul PSD Cristian Resmeriță. Acesta și-a asumat, cu ceva vreme în urmă, acest rol în vederea identificării soluțiilor legale și a demersurilor necesare pentru clarificarea situației personalului angajat la Societatea de Închideri Mine Valea Jiului, societate care urmează să se închidă la finele acestui an.
În urma acestei întâlniri, directorul general al CEH, Samuel Dioane și-a dat acceptul pentru ca CEH să poată prelua, prin transfer, primii 15 salariații ai SNIMVJ care nu îndeplinesc criteriile de pensionare, la CEH.
”Consider că ne aflăm pe drumul cel bun și în urma discuțiilor purtate cu factorii decidenți s-au găsit soluțiile pentru rezolvarea, până în prezent, a situației în care se găsesc o parte dintre angajații de la Societatea Națională de Închideri Mine. Mă bucur că astăzi a fost luată decizia ca 15 persoane de la SNIMVJ să fie preluate de Complexul Energetic Hunedoara. Nu ne vom opri însă aici și vom continua demersurile pentru rezolvarea situației și a pentru ceilalți salariați de la SNIMVJ, care au nevoie de prevederile Ordonanței 36/2013 sau ale alteia, similare, pentru a obține condițiile de protecție socială necesare până la îndeplinirea, în condițiile legii, a vârstei de pensionare”, a declarat senatorul Cristian Resmeriță.