Municipalitatea din Lupeni s-a pregătit și în acest să-i sărbătorească pe seniorii comunității pe măsura evenimentului prilejuit de marcarea Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice. Sute de doamne și domni, frumoși și eleganți, au răspuns invitației primarului Lucian Resmeriță și a membrilor Consiliului local, oferindu-și nu doar bucuria reîntâlnirii în ambianța unică a Palatului Cultural, ci și ocazia de a fi prezenți la un concert de gază, realizat de administrația locală cu sprijinul apreciatului producător de spectacole Ionuț Drăgotesc.
Interesul deosebit al seniorilor Lupeniului pentru acest mod de a sărbători împreună Ziua Internațională a Vârstnicilor a determinat organizatorii să dubleze recitalul celor doi artiști excepționali care au onorat invitația de a le oferi seniorilor din Lupeni un cadou muzical și care au acceptat să concerteze în două spectacole succesive desfășurate în seara zilei de 1 octombrie. Atât Oana Sârbu, cât și Ducu Bertzi s-au declarat profund impresionați de publicul din Lupeni, dar și de sala de spectacole de la Palatul Cultural și s-au declarat onorați de oportunitatea de a concerta aici, mai ales într-un eveniment cu o semnificație atât de specială, în fața unor oameni speciali. Și pentru că 1 Octombrie a fost și Ziua Mondială a Muzicii, Oana Sârbu a purtat auditoriul din Lupeni nu doar prin melodiile care i-au consfințit propria sa carieră de artist, ci și prin câteva dintre cele mai frumoase șlagăre naționale și internaționale, din toate timpurile. La fel, cu inconfundabila și calda sa voce, Ducu Bertzi a încântat publicul cu piese folk definitorii ale acestui gen muzical, punând pe acorduri de chitară unele dintre cele mai frumoase poeme ale celor mai îndrăgiți poeți ai nației române. Iar aplauzele îndelungate, ovațiile și cuvintele de mulțumire primite de artiști din partea publicului, au răsplătit spectacolul de vis pe care aceștia l-au oferit seniorilor din comunitatea Lupeniului.
În sala de spectacol a fost prezent și senatorul Cristian Resmeriță care a apreciat că acest mod de a petrece ca în familie, alături de seniorii din Lupeni momentele de sărbătoare și de bucurie, este un răspuns firesc la modul în care se derulează întregul parteneriat dintre cetățeni și autorități, în scopul comun de a construi o comunitate unită și un oraș cât mai frumos. Acesta a fost mandatat de primarul Lucian Resmeriță, împreună cu angajați ai Primăriei, să înmâneze și distincțiile și premiile oferite de autoritățile locale familiilor de aur ale Lupeniului, care în această toamnă au împlinit 50 de ani de căsnicie.
În cinstea acestora, dar și în cinstea tuturor seniorilor Lupeniului, dacă la începutul fiecăruia dintre cele două spectacole organizate cu acest prilej la Lupeni, oaspeții au fost întâmpinați cu flori și cutii de ciocolată, la final, pentru a concluziona împreună rezultatul acestui eveniment, organizatori și invitați au ciocnit împreună o cupă de șampanie și au făcut schimburi de impresii. Și nu ne miră deloc faptul că impresia generală a fost aceea că, și de această dată, seara dedicată seniorilor din Lupeni, a fost una cu adevărat de vis !
”Personal, am pe de o parte sentimentul datoriei împlinite, pentru că am reușit și anul acesta să-i onorăm așa cum se cuvine pe concetățenii noștri în fața cărora avem datoria de onoare de a-i respecta și prețui nu doar pentru că sunt părinții și bunicii noștri, ci și pentru că, în bună parte, evoluția comunității noastre, dezvoltarea municipiului Lupeni este rod al muncii lor. Iar încrederea de care ne bucurăm noi, cei din administrația locală, din partea dânșilor, este onorantă și ne bucurăm că avem șansa de a învăța din experiența dumnealor și de a face ceea ce trebuie pentru ca, la Lupeni, să facem și administrație, să ne ocupăm și de problemele socială, dar să ne și bucurăm de astfel de momente de sărbătoare. Le mulțumesc seniorilor din comunitatea Lupeni, le doresc sănătate, fericire și viață îndelungată. La mulți ani !”, a declarat, în concluzie la acest frumos eveniment, primarul Lucian Resmeriță.