Aproape 800 de copii și juniori de la 39 de cluburi sportive din județul Hunedoara au primit echipamente sportive noi.
Totul s-a petrecut în cadrul unui eveniment care a avut loc joi după-amiază la sala de sport multifuncțională din comuna Sântămărie Orlea unde au participat aproape 200 de tineri, reprezentanți ai echipelor de fotbal din județ.
Echipamentele au fost achiziționate de Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Hunedoara printr-un proiect finanțat de Consiliul Județean Hunedoara.
Prezent la eveniment, vicepreședintele CJ Hunedoara, Daniel Andronache, a reafirmat preocuparea administrației județene pentru susținerea sportului.
„Sunt foarte bucuros că au loc astfel de evenimente, dar mai ales de rezultatul colaborării cu AJF Hunedoara. Așa cum am făcut-o in ultimii 3 ani, Consiliul Județean sprijină sportul și susține performanța”, a declarat Daniel Andronache.
La rândul său, președintele AJF Hunedoara, Cristian Petrean a subliniat importanța colaborării cu administrația județeană.
„Ne bucurăm de sprijinul financiar oferit de Consiliul Județean Hunedoara, sumele alocate în ultimii ani fiind considerabile. Cu aceste fonduri am dotat cluburile afiliate cu echipamente sportive, scopul fiind acela de a readuce fotbalul hunedorean pe harta fotbalului românesc „, a declarat Cristian Petrean.
La eveniment au mai participat consilierul județean Alin Iovănescu și primarul comunei Sântămărie Orlea, Dumitru Oprean.
Evenimentul a fost completat de un meci de futsal demonstrativ între West Deva și CS Hunedoara (juniori A1).