Aflat în județul Hunedoara pentru deschiderea oficială a raftului de carte americană, amenajat la Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu” din Deva cu sprijinul Ambasadei SUA, Excelența Sa Hans Klemm, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Statelor Unite ale Americii în România a avut o serie de întrevederi oficiale cu reprezentanți ai administrației locale și județene din municipiul reședință al județului Hunedoara.
Evenimentul a avut loc joi, 4 octombrie când, mai întâi, ES Hans Klemm a fost oaspetele Prefecturii și Consiliului județean Hunedoara. În cadrul întrevederii oficiale, prefectul județului Huneodara, Tiberiu Fabius Kiszely a punctat eforturile făcute pentru dezvoltarea învățământului dual și profesional în județ, dar și oportunitățile generate de învățământul superior de tradiție din județ, aspecte care, în opinia sa, pot sta la baza unor colaborări fructuoase între partenerii americani și români. Totodată, prefectul a insistat asupra faptului că asigurarea colaborării și a transparenței administrației publice față de toți factorii interesați este singura cale pentru o dezvoltare integrată și durabilă. ”Întâlnirea a avut scopul de a întări relațiile de colaborare dintre județul Hunedoara și S.U.A. oferind o ocazie excelentă pentru îmbunătățirea comunicării și a cunoașterii reciproce în vederea inițierii unei colaborări în viitor, în ceea ce privește oportunitățile de investiții și de schimburi culturale”, a declarat prefectul Tiberiu Fabius Kiszely.
La rândul său, președintele CJH, Mircea Flaviu Bobora i-a prezentat înaltului oaspete situația economico-socială existentă și oportunitățile de dezvoltare pe care le oferă județul Hunedoara.
O întâlnire la fel de importantă a ambasadorului SUA la București a avut loc și cu oficialități din cadrul Primăriei și Consiliului local al municipiului Deva. La sediul Primăriei Deva, ES Hans Klemm s-a întâlnit cu primarul Florin Oancea, precum și cu cei doi viceprimari ai localității. Potrivit primarului Florin Oancea, timp de peste o oră, discuţiile s-au axat pe oportunitățile locale de investiții și principalele obiective de dezvoltare ale municipiului Deva. De asemenea, din partea municipalității au mai fost punctate aspecte ce țin de dezvoltarea turismului și reabilitarea zonei urbane Dealul Cetății Deva, evenimentele culturale și sportive din localitate, precum și dezvoltarea teritoriului pe termen mediu și lung.
La rândul său, E.S. Ambasadorul Hans Klemm a subliniat, pe parcursul discuțiilor cu oficialii hunedoreni, că principalul scop al vizitelor sale în ţara noastră are la bază dorința de a identifica “puncte fierbinți” cu potențial de dezvoltare. În scopul evidențierii importanței acestor vizite pe care Excelența Sa le face în diferite localități din județe ale României, ambasadorul Statelor Unite ale Americii a exemplificat impactul acestora prin prezentarea de detalii cu privire la modul în care investitorii americani, membri ai Camere de Comerț și Industrie Româno-Americană studiază potențialul economic și de dezvoltare al României.
Deasemenea, Excelența Sa a mai subliniat faptul că investițiile americane sunt bine conturate în România, în domenii diverse de activitate, precum producție, produse farmaceutice, IT, agricultură etc. Domnia Sa a evidențiat faptul că așteptările investitorilor americani, în raport cu țara noastră sunt similare cu cele ale investitorilor autohtoni: îmbunătățirea infrastructurii, calitatea forței de muncă și stabilitatea climatului economic.
E.S. Hans Klemm a mai abordat subiecte precum Alianța Vestului și importanța acesteia pentru regiune şi stadiul lucrărilor la Autostrada 1 – tronsonul Lugoj-Deva. Ambasadorul a semnalat importanța vitală a acestei conexiuni rutiere cu Vestul țării și restul Europei, pentru municipiul Deva și dezvoltarea sa în viitor, prin prisma localizării sale centrale, în raport cu principalii poli de dezvoltare zonali.
La final, E.S. Hans Klemm a făcut o paralelă interesantă între etapele de dezvoltare ale orașului Indianapolis în trecut, care sunt similare cu perspectivele de dezvoltare ale municipiului Deva în viitor. Ambele localități sunt concentrate pe turism, transport, infrastructură și organizare de competiții sportive naționale și internaționale.
Din punct de vedere economic, conform Băncii Naționale a României, soldul investițiilor străine directe la sfârșitul anului 2018 a înregistrat nivelul de 81,12 miliarde de euro. Statele Unite ale Americii se clasează pe locul al XIX-lea în acest clasament, cu o cotă de 0,7% și o valoare totală a acestor investiții ce însumează 542 milioane euro.