Evenimentul va avea loc începând cu ora 10,00 când, în avanpremiera unui meci al generațiilor, în care iubitorii handbalului vor putea revedea pe teren câteva din legendele handbalului românesc, vor avea loc și o serie de festivități dedicate momentului aniversar, dar și o lansare de carte-document, cuprinzând ”monografia” handbalului din Valea Jiului din 1949 și până în prezent, volum realizat de cel mai bun cronicar sportiv al Văii Jiului, Genu Tuțu. Cartea a văzut lumina tiparului, special pentru acest eveniment, grație sprijinului oferit în editare și tipar de către Consiliul local și Primăria municipiului Petroșani. ”Istoria sportului din Petroșani, dezvoltată în foarte multe ramuri ale acestuia, face parte din istoria Petroșaniului. Chiar dacă, în prezent, din păcate, multe cluburi sportive și multe ramuri sportive care au adus glorie comunității noastre nu se mai regăsesc în prim-planul vieții sportive, ne face o deosebită plăcere să-i putem onora, mai ales la ceas aniversar, pe acei sportivi care au făcut cinste, prin activitatea lor de pe teren, comunității noastre. În acest context se înscrie și această sărbătoare prin care marcăm 7 decenii de la înființarea echipei de handbal a CS Știința Petroșani, o echipă care a adus, prin performanțele sale remarcabile, multă bucurie suporterilor din comunitatea noastră. Faptul că aceste rezultate sunt de pe acum consemnate și într-o carte este un lucru care nu poate decât să ne bucure, așa cum ne bucură prezența, în aceste zile, la Petroșani, a unor sportivi care au scris istoria handbalului din Valea Jiului”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Cu prilejul acestui eveniment la Petroșani sunt așteptați să participe la momentul aniversar nume legendare ale sportului românesc precum: Daniel Antonie, Dan Bălășescu, Mihai Banfi, Gheorghe Beldiman, Alexandru Bencovici, Alin Cazan, Cristian Cazan, Ionel Câmpeanu, Szigismund Dani, Teodor Drăgan, Gheorghiță Enea, Ioan Feier, Constantin Gavrilă, Francisc Gerschner, Ioan Gliga, Cristian Groza, Andrei Maioreanu, Ernesc Măran, Radu Miclăuș, Jeno Nagy, Attila Nyulas, Dan Petrache, Petre Popescu, Florin Pușcaș, Cristian Ropan, Vasile Segărceanu, Andrei Szemes, Mircea Stănescu, Adrian Tănasă, Ion Ungureanu, Gheorghe Vesa, Jozsef Krajbik, Marcel Oanță, Ioan Sălăgean, Ștefan Sucmănaru, Victor Cupceac, Marius Josan, Gabriel Csiki, Alexandru Florea, Vasile Mărgulescu, Adrian Zarculea, Nicolae Lobonț, Gheorghe Irimie, Ioan Polifronie, Gherasim Stoica, Ion Chira, Alexandru Miletti, Mihai Pintea, Eugen Micșan ș.a.
Participarea publicului la acest eveniment este liberă și binevenită.