Alături de gazetarul sportiv Genu Tuțu, primarul municipiului Petroșani – Tiberiu Iacob Ridzi și rectorul Universității din Petroșani – Radu Sorin, au fost amfitrioni ai unui eveniment aniversar care, pentru câteva ore, a readus handbalul din Valea Jiului în atenție, prin prezența la momentul ce marchează împlinirea a 70 de ani de la înființarea echipei CS Știința Petroșani, a unor sportivi care au făcut cinste acestei echipe (în anii săi de glorie) și handbalului românesc, în general.
În fața unui public entuziast, numele unor sportivi precum Daniel Antonie, Dan Bălășescu, Mihai Banfi, Gheorghe Beldiman, Alexandru Bencovici, Alin Cazan, Cristian Cazan, Ionel Câmpeanu, Szigismund Dani, Teodor Drăgan, Gheorghiță Enea, Ioan Feier, Constantin Gavrilă, Francisc Gerschner, Ioan Gliga, Cristian Groza, Andrei Maioreanu, Ernesc Măran, Radu Miclăuș, Jeno Nagy, Attila Nyulas, Dan Petrache, Petre Popescu, Florin Pușcaș, Cristian Ropan, Vasile Segărceanu, Andrei Szemes, Mircea Stănescu, Adrian Tănasă, Ion Ungureanu, Gheorghe Vesa, Jozsef Krajbik, Marcel Oanță, Ioan Sălăgean, Ștefan Sucmănaru, Victor Cupceac, Marius Josan, Gabriel Csiki, Alexandru Florea, Vasile Mărgulescu, Adrian Zarculea, Nicolae Lobonț, Gheorghe Irimie, Ioan Polifronie, Gherasim Stoica, Ion Chira, Alexandru Miletti, Mihai Pintea, Eugen Micșan ș.a. a fost rostit cu respect, iar cei prezenți la evenimentul găzduit în Sala Polivalentă de la Petroșani s-au bucurat de aplauze, ovații și călduroase strângeri de mâini, în cadrul frumoasei gale aniversare organizată sâmbătă, 5 octombrie.
Un moment special l-a constituit și ceremonia înmânării titlului de ”Cetățean de onoare” al municipiului Petroșani antrenorului emerit Vasile Mărgulescu, nu doar un sportiv și un antrenor de excepție ci, așa cum remarca și primarul Tiberiu Iacob Ridzi, un susținător al handbalului și al sportului din Valea Jiului. ”A venit și rândul handbalului să sărbătorească un frumos jubileu, care marchează cei 70 de ani care s-au scurs de cânt a apărut în mediul studențesc, la Institutul de Mine Petroșani, echipa Știința. Un moment pe care foștii handbaliști de la Știința Petroșani au ținut să îl marcheze cu tot respectul pentru sportul care le-a adus atâtea satisfacții. Am avut onoarea de a-i înmâna titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Petroșani antrenorului emerit Vasile Mãrgulescu. Personalitatea și palmaresul domnului prof. Vasile Mãrgulescu, contribuția sa la dezvoltarea sportului în municipiul Petroșani și susținerea constantă pe care o acordă Școlii Sportive din Petroșani sunt printre argumentele pentru care, împreună cu Consiliul Local, am decis să-i acordăm titlul de Cetățean de Onoare al comunității noastre locale.Felicitări organizatorilor acestui frumos eveniment!”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
La rândul său, rectorul Universității din Petroșani a amintit că, atât în handbal, cât și în alte discipline sportive, Clubul Sportiv ”Știința” s-a dovedit, de-a lungul anilor, o adevărată pepinieră de talente. ”Ne mândrim că în galeria de studenți care s-au format pe băncile Universității noastre, s-au numărat și foarte mulți sportivi, a căror performanță a fost una strălucită atât pe terenul de sport, cât și, mai apoi, în locurile unde au profesat. Aceștia sunt dovada vie a faptului că ”Mens sana in corpore sano !” nu este doar un slogan, ci dovada vie a faptului că o minte sănătoasă sălășluiește într-un corp sănătos. Din acest motiv, CS Știința Petroșani a fost, este și va rămâne o componentă esențială în activitatea Universității noastre”, a declarat prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, rectorul Universității din Petroșani.
Înființată în 1949, la scurt timp de la înființarea Institutului de Mine din Petroșani, echipa de handbal Știința Petroșani a cunoscut multe momente de glorie. Astfel, după o prestație frumoasă la Cupa Tineretului Muncitor, în chiar primul an de la înființare (1949) a încheiat pe locul 4. În 1960, cu un lot din care făceau parte sportivi de excepție precum Al. Florea, Gh. Irimie, Szill, Barabaș ș.a., Știința Petroșani promovează în Divizia A, unde va evolua cu succes timp de un deceniu, având în componență și alți sportivi de top precum V. Mărgulescu, Popovici, Ion Constantin, Cosma ș.a.m.d. După anul 1960, până în 2005, cu mici întreruperi, Știința Petroșani a fost una din echipele mereu fruntașe în Divizia B.