Spitalul Județean de Urgență Deva are începând de astăzi, 8 octombrie 2019, un nou manager interimar
Medicul Daniela – Lidia Roșca va ocupa postul de manager ca urmare a încetării la termen a interimatului asigurat de juristul Delia Băda. Numirea noului manager interimar survine și ca urmare a faptului că singurul candidat care a participat la concursul pentru postul de conducere al SJU Deva, organizat în 25 septembrie a.c., nu a obținut notă de trecere.
Medicul Daniela – Lidia Roșca a deținut până luni, 07 octombrie a.c., funcția de director medical la Sanatoriul de Pneumoftiziologie Geoagiu, post obținut prin concurs. Conform legii, domnia sa va ocupa funcția de manager interimar al SJU Deva pe o perioadă de maxim 6 luni.
Îi dorim succes și o asigurăm de tot sprijinul în derularea activității sale.
Biroul de presă
Știri asemănătoare
Lupeniul primește fonduri de la Ministerul Sănătății pentru cea mai mare investiție publică din localitate
Spitalul Municipal din Lupeni, unitate medicală care asigură servicii de sănătate publică pentru întreaga zonăCItește mai departe
Fonduri pentru finalizarea lucrărilor și dotarea cu aparatură medicală la Spitalul de Urgență din Petroșani
Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi informează că lucrările de la Spitalul de Urgență dinCItește mai departe
Moment de referință pentru sănătatea din județul Hunedoara
Zilele acestea a fost marcat un moment de referință pentru sănătatea din județul Hunedoara: împlinireaCItește mai departe
Campanie de donare de sânge, derulată la Petroșani, cu sprijinul Universității din Petroșani
În perioada 7 – 31 octombrie 2024, Laboratorul de Transfuzie Sangvină din Petroșani și UniversitateaCItește mai departe
Consiliul Județean Hunedoara, gazdă a mesei rotunde cu tema „Sănătatea femeii – împreună pentru sănătate și natalitate”
Consiliul Județean Hunedoara a fost vineri, 19 iulie 2024, gazdă a mesei rotunde cu temaCItește mai departe
Noi modernizări din acte de caritate la Secția de Pediatrie a Spitalului de Urgență Petroșani
Secția de Pediatrie a Spitalului de Urgență din Petroșani beneficiază, de pe acum, de televizoareCItește mai departe
La Spitalul Județean de Urgență Deva a fost inaugurat un Laborator de Radiologie și Imagistică Medicală modernizat cu fonduri europene nerambursabile
Un nou proiect de anvergură al Consiliului județean Hunedoara, derulat la Spitalul Județean de UrgențăCItește mai departe
”Sanitarii pricepuți” își dau întâlnire astăzi la Palatul Cultural din Lupeni
Palatul Cultural ”Minerul” din Lupeni este astăzi gazda competiției municipale a echipajelor de prim ajutorCItește mai departe
Cum să îngrijești un ochi emetrop? 3 sfaturi utile
Ochiul emetrop este un ochi sănătos, fără vicii de refracție, pe care în mod firescCItește mai departe
Coasigurat în sistemul public de sănătate: Ce înseamnă și cine poate fi coasigurat. Ce acte sunt necesare şi unde se depun
Românii care nu au venituri fiscalizate au totuşi posibilitatea să se asigure la sistemul asigurărilorCItește mai departe
Consiliul județean Hunedoara pune sănătatea pe primul loc și a făcut asta prin fapte!
Ziua Mondială a Sănătății este dedicată tuturor celor care fac să funcționeze acest mecanism deCItește mai departe
Investiții ale Consiliului județean Hunedoara pentru digitalizarea unităților medicale
Două noi proiecte europene, finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C7CItește mai departe
Standarde occidentale la URGENȚA Spitalului din Deva după finalizarea investițiilor realizate de CJH
Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Deva a fost modernizată, extinsăCItește mai departe
Proiectul ”RMN pentru Spitalul Lupeni” a fost finalizat cu succes!
Spitalul Municipal din Lupeni, unitate medicală care asigură servicii de sănătate publică pentru întreaga zonăCItește mai departe
Recomandările prof.univ.dr. neurochirurg Alexandru Vlad Ciurea pentru sănătatea și longevitatea creierului
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat înCItește mai departe
Aproape 4000 de hunedoreni au beneficiat, în anul 2023, de serviciul de telemedicină dezvoltat de Salvital
Consiliul Județean Hunedoara a găzduit, astăzi, ședința Adunării Generale a Asociației Salvital Hunedoara, prin intermediulCItește mai departe
Caravana Salvital este JOI și VINERI în Petrila, cu consultații gratuite pentru cetățeni
În perioada 22.02.2024 – 23.02.2024, Caravana SALVITAL va fi prezentă în orașul Petrila, pentru evaluareaCItește mai departe
Ar putea fi declarată epidemie de gripă în România: Ce măsuri ar putea fi luate în spitale sau şcoli
Autorităţile ar putea declara mâine epidemie de gripă. Decizia va fi luată în funcţie deCItește mai departe
Antibiotice din farmacii fără rețetă: Ministerul Sănătății a publicat lista acestora și justificarea lor
Continuă dezbaterile privind eliberarea antibioticelor fără rețete la farmacii. Ministerul a prezentat o listă șiCItește mai departe
Românii vor fi nevoiți să plătească medicul de familie, de la 1 februarie 2024. Care este tariful unei consultații
Consulațiile la medicul de familie vor fi contra cost, începând cu data de 1 februarieCItește mai departe