Vești bune pentru sportul din Valea Jiului vin de la Tg. Mureș, acolo unde în acest weekend a avut loc Finala Campionatului Național Individual la Popice – Juniori U23. Sportivul CS Inter Petrila, Radu Balaban a câștigat medalia de argint și titlul de vicecampion național la juniori U23.
”Medalia de argint la individual a fost obținută de Radu Balaban, după un meci foarte disputat cu un rezultat strâns, la doar două popice distanță de primul clasat”, ne transmite de la Tg Mureș, Marcel Dobrică, antrenorul echipei Inter Petrila.
Întrecerile continuă la Tg Mureș pentru echipa condusă de Dobrică, Inter Petrila fiind reprezentată de 7 sportivi. Sâmbătă, începând cu ora 8 vor avea loc probele de tandem, feminin, masculin și mixt, iar duminică, tot de la ora 8 se vor disputa întrecerile individuale de sprint. Mult succes în continuare!