La sfârșitul lunii august 2019, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara erau înregistrați 5.723 șomeri (din care 2.948 femei), rata șomajului fiind de 3,24 %. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 3,28 %, în această lună acest indicator a înregistrat o scădere cu 0,04 pp.
Din totalul de 5.723 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Hunedoara, 2.578 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 3.145 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență,1.844 șomeri provin din mediul rural și 3.879 sunt din mediul urban. Cei mai mulți dintre șomeri au vârsta cuprinsă între 40 și 49 de ani (33%), iar cei mai puțin fac parte din categoria de vârstă cuprinsă între 25 și 29 de ani (8%).
Șomerii cu studii liceale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Hunedoara 27,40 %, urmat de cei cu studii gimnaziale 23,66 %, iar 19,78 % au absolvit învățământul profesional sau școli de arte și meserii. Șomerii fără studii și cu nivel de studii primare reprezintă 17,86 % din totalul șomerilor înregistrați, cei cu studii superioare sunt 9,24%, iar cei cu învățământ postliceal sunt 2,06 %.
Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 1.038 persoane foarte greu ocupabile, 3.590 greu ocupabile, 496 mediu ocupabile, iar 599 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele AJOF.
Informaţii detaliate despre structura şomajului la nivelul judeţului Hunedoara sunt afişate pe pagina de internet a AJOFM Hunedoara la adresa www.ajofmhd.ro.