Festivalul debutează sâmbătă, 26 octombrie 2019, la ora 18:00 cu concursul de interpretare, care va fi urmat de un recital susținut de câștigătorul Trofeului ,,Stelele Cetății 2018” – Daria Cojocaru.
Festivalul continuă duminică, 27 octombrie 2019, la ora 18:00, cu Gala Laureaților.
,,Stelele Cetății 2019” se va încheia cu un concert susținut de cunoscuta solistă Mira.
Trofeul ,,Stelele Cetății 2019”, în valoare de 2500 de lei, precum şi cele trei premii şi menţiunea puse în joc vor fi acordate prin votul juriului (premiul I – 1500 lei, premiul II – 1200 lei, premiul III – 1000 lei, mențiune – 800 lei).
Intrarea la eveniment este gratuită, dar se face pe bază de invitaţie, în limita locurilor disponibile. Invitaţiile se pot ridica de la Centrul Cultural ,,Drăgan Muntean” Deva, de luni până vineri, între orele 8:00-16:00.
Evenimentul cultural este organizat de Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural ,,Drăgan Muntean” Deva.