ATENȚIE! Se schimbă cărțile de identitate: Care sunt modificările
Toți românii trebuie să știe aceste informații! Cărțile de identitate ale cetățenilor vor fi complet schimbate! Inițiativa vine din partea Uniunii Europene care speră să combată și să prevină creșterea infracționalității.
Mai exact, din 2021 toate buletinele din Uniunea Europeană vor suferi schimbări majore. Aceste cărți de identitate vor avea inclus mai multe elemente de securitate printre care și cipul obligatoriu, cip ce nu este văzut cu ochi buni de către români, conform evz.ro.
Noile buletine vor conține, pe lângă fotografia posesorului și cipul mai sus menționat, și două amprente digitale. Este de menționat că persoanele al căror buletin nu expiră până în 2021 nu trebuie să își schimbe CI deoarece are valabilitate 10 ani de la data emiterii.
„Până în prezent nu a fost stabilită data pentru emiterea primei cărţi electronice de identitate şi nici preţul acesteia. Actele de identitate se eliberează în conformitate cu prevederile OUG 97/2015 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, republicată. Proiectul de lege privind modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii privind evidenţa persoanelor şi actele de identitate ale cetăţenilor români se află în procedură legislativă”, au declarat oficialii DEPABD.
Din 2021, România va fi obligată să respecte legislația europeană privind noile cărți de identitate electronice.
sursa: capital.ro