Galeriile de Artă „FORMA” vor fi reconfigurate la standarde înalte, astfel că în urma unei investiții realizate aici de Consiliul județean Hunedoara, spațiul expozițional va fi transformat într-o sală multifuncțională.
În acest scop, miercuri,16 octombrie, în ședința extraordinară a Consiliului Județean Hunedoara, a fost adoptată hotărârea privind aprobarea documentației tehnico-economice (faza DALI) și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Reamenajare spațiu expozițional la Galeriile de Artă Forma Deva”.
Reabilitarea spațiilor va crea oportunități de inițiere și desfășurare a proiectelor și programelor culturale în domeniul educației permanente și culturii, urmărind o serie de obiective între care amintim:
• valorificarea timpului liber al tinerilor prin elaborarea unor proiecte atractive;
• crearea unui cadru de exersare și cultivare a aptitudinilor și capacităților de manifestare a talentelor de artă, cultură, coregrafie, teatru, muzică și pictură;
• dezvoltarea schimburilor culturale pe plan național și internațional;
• educarea științifică și artistică a publicului prin programe specifice;
• organizarea de sesiuni, simpozioane, consfătuiri, colocvii și alte acțiuni cu caracter științific.
„Ne dorim un spațiu expozițional care să se ridice la standardele secolului XXI, însă nu ne vom limita doar la organizarea de expoziții. Va fi o sală multifuncțională care va putea găzdui spectacole, lansări de carte, vizionări de filme și piese de teatru. Sala va dispune de 50 de locuri amplasate într-un mini-amfiteatru mobil și alte 100 de locuri pe scaune. Va fi amenajată și o bibliotecă unde se vor regăsi albume de artă, monografii sau biografii”, a declarat Daniel Andronache, vicepreședinte al Consiliului Județean Hunedoara.
Reconfigurarea spațiilor galeriei se va realiza astfel încât acestea să întrunească standardele specifice spațiilor expoziționale contemporane, care au ca și caracteristică posibilitatea găzduirii de evenimente din sfere culturale diferite. Această recalibrare va avea ca și efect creșterea duratei de funcționare a Galeriilor de Artă „Forma”, precum și o deschidere crescută către public.
Potrivit indicatorilor tehnico-economici, suprafața vizată de reconfigurare are 332,84 mp, iar durata de realizare a investiției este de 4 luni. Valoarea totală a investiției este de 1.189.442,71 lei (cu TVA), fondurile fiind asigurate din bugetul județului Hunedoara.