Weekendul ține trei zile la Shopping City Deva, unde petrecerea începe de vineri și se termină duminică.
Energie, muzică bună și hituri ce sigur îi vor face să danseze, asta îi așteaptă pe vizitatorii mall-ului vineri, 18 octombrie, la super concertul aniversar Voltaj din fața centrului comercial. „Ca la 20 de ani” este atât numele show-ului, dar și starea pe care membrii trupei Voltaj o vor transmite fanilor, de la ora 19:00. De pe scena amplasată în parcarea Shopping City Deva vor răsuna acordurile pieselor ce și acum fac orice petrecere mai bună: „Pic, pic”, „Dă vina pe Voltaj”, „Și ce” sau „Ca la 20 de ani”.
Aniversarea a două decenii de activitate pe scenă va fi completată de melodiile de pe cel mai recent album Voltaj, precum „100 de ani”, „Amprente”, „Cred că-s hip” (feat. Noaptea Târziu), „Nu doar de ziua mea”, „Las tot”, dar și „100 de ani”, piesa compusă exclusive de fanii trupei, care au scris versurile pentru a sărbători Centenarul.
Concertul de la Shopping City Deva face parte dintr-un amplu turneu național, ce are loc în orașe precum Râmnicu Vâlcea, Târgu Jiu, Satu Mare, Deva, Timișoara, Piatra Neamț, Brăila și Buzău.
Duminici pentru pitici
Tot în acest weekend prelungit reîncep și duminicile cu teatru de păpuși. Patru piese, în patru duminici, până la final de an, reamintesc cât de frumos este să visezi cu ochii deschiși. Accesul micuților este gratuit la evenimentele ce durează 45 de minute și încep de la ora 16:00, fiecare spectacol fiind urmat de un atelier de pictat pe față și de modelat baloane.
Programul piesele de teatru cu păpuși este:
20 octombrie – Cine e în Joben – spectacol de magie și ventrilocie
17 noiembrie – Viața secretă a celor mai neașteptate obiecte
15 decembrie – Cipi și Moș Crăciun – spectacol de Craciun