Statuia Sfintei Varvara-Ocrotitoarea minerilor, a ajuns acasă, la Petroșani

Urmând îndemnul Prea Sfântului Părinte Papa Francisc, lansat cu prilejul vizitei sale istorice în România – ”Să mergem împreună ! – Parohia Romano-Catolică ”Sfânta Varvara” și Primăria municipiului Petroșani merg împreună în materializarea unui proiect cultural, menit să instaleze în centrul localității un valoros ansamblu monumental ce aduce un tribut Sfintei Mari Mucenițe Varvara – Ocrotitoarea minerilor și Patroana spirituală a municipiului Petroșani.

Statuia care o înfățișează pe Sfânta Varvara a ajuns deja la Petroșani, opera de artă fiind prezentată în premieră vineri, 18 octombrie 2019, în cadrul unei conferințe de presă la care au participat primarul Tiberiu Iacob Ridzi, preotul romano-catolic Jánosz Szász și autorul sculpturii, artistul clujean Kolozsi Tibor. Statuia are mai mult de 2 metri înălțime și urmează să fie amplasată în sensul giratoriu din fața Bisericii Romano-Catolice ”Sf. Varvara” din Petroșani, pe un soclu înalt de 6 metri, ansamblul monumental urmând să fie cel mai impunător de pe raza Petroșaniului.

Proiectul a fost lansat în urmă cu aproape doi ani de către preotul paroh al Parohiei Romano-Catolice ”Sf. Varvara” din Petroșani, Jánosz Szász. Acesta spune că ideea s-a născut după ce municipalitatea a declarat-o pe Sf. Varvara drept patroană spirituală a Petroșaniului. ”Am pornit acest proiect ca urmare a faptului că municipalitatea a declarat-o pe Sf. Varvara, pe bună dreptate, drept Patroană spirituală a acestei comunități, așa cum am avut în vedere faptul că Sf. Varvara este patroană a două biserici din Petroșani, una romano-catolică și o alta ortodoxă. Am scris un proiect în acest sens și am reușit să obținem finanțare de la Guvernul Ungariei, prin Secretariatul de stat pentru Culte pentru realizarea statuii Sfintei Varvara. Ne bucurăm că proiectul are parte de sprijinul administrației locale, care și-a asumat realizarea unui soclu pe măsura acestei lucrări artistice și, împreună, putem astfel să aducem imaginea Sfintei Varvara în atenția întregii noastre comunități”, a declarat preotul Jánosz Szász.

La rândul său, primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi apreciază că este foarte important ca într-o comunitate unită, cum este cea a Petroșaniului, unde există mai multe etnii care trăiesc împreună de sute de ani, să arătăm tuturor că această conviețuire în pace și în bună colaborare a fost posibilă în primul rând credinței în Dumnezeu, a muncii grele pe care oamenii aceștia au depus-o de-a lungul vieții și a faptului că întotdeauna s-au înțeles și au pus mai presus de orice, aceste valori fundamentale creștine. ”Sfânta Varvara este ocrotitoarea spirituală a municipiului nostru, este și ocrotitoarea minerilor și a celor care lucrează în condiții foarte grele. A fost practic o îmbinare foarte frumoasă între aceste simboluri, iar cu sprijinul Parohiei Romano-Catolice și a părintelui Jánosz Szász am reușit să materializăm aceste simboluri într-un ansamblu monumental reprezentativ pe care-l vom avea în centrul orașului nostru”, a spus primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

Prezent la eveniment, remarcabilul artist clujean Kolozsi Tibor, căruia finanțatorul i-a încredințat misiunea realizării acestei statuit, se declară onorat de faptul că a primit această misiune cultural-creștină de excepție. Acesta a dezvăluit faptul că statuia Sfintei Varvara a fost realizată în piatră de Vișta (o carieră din apropiere de Cluj Napoca), iar elementele artistice pe care le-a ales în reprezentarea personajului sunt turnul cu trei ferestre (reprezentând credința în Sfânta Treime, elementul definitoriu al creștinătății, pentru care tânăra Varvara a fost închisă în turn de tatăl său) și spada (care simbolizează arma cu care a fost săvârșit martiriul Sfintei Mari Mucenițe Varvara).

Dezvelirea ansamblului monumental dedicat Sfintei Varvara, va avea loc la Petroșani în data de 4 Decembrie 2019, ora 13,00 într-o zi care este dedicată în calendarul creștin, acestei Sfinte. Evenimentul este programat să se desfășoare, în cadrul unei ceremonii publice organizate în comun de Primăria municipiului Petroșani, Parohia Romano-Catolică ”Sf. Varvara” din Petroșani și Biserica Ortodoxă ”Sf. Varvara” din Petroșani, eveniment care, în opinia primarului Tiberiu Iacob Ridzi va reprezenta nu doar data de naștere a celui mai impozant ansamblu monumental ridicat la Petroșani, ci și o sărbătoare a tradițiilor, a valorilor morale și religioase, semnificative întregii comunități a Petroșaniului.