La finalul ediției din acest an a Târgului de Produse Tradiționale de la Petroșani, părerea generală a participanților, fie ei producători autohtoni sau veniți din alte regiuni ale țării, fie ei cumpărători sau, pur și simplu, vizitatori, a fost aceea că ediția a IX-a a acestui apreciat eveniment a fost cea mai reușită dintre toate cele organizate până acum.
La o concluzie similară a ajuns și primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, cel care a fost nu doar reprezentant al principalului organizator – Primăria și Consiliul local al municipiului Petroșani – ci și bucătar, împreună cu gospodarii din comunitatea momârlanilor petroșeneni. Aceștia au pregătit și anul acesta pentru toți doritorii peste o mie de porții de tocană de oaie și tot atâtea de păsat, produse autentice locale ce definesc, din punct de vedere culinar, comunitatea momârlănească din Valea Jiului. ”Așa este tradiția noastră, ca la Târgul de Produse Tradiționale de la Petroșani să pregătim și să servim, gratuit, mâncarea tradițională din Valea Jiului – tocană de oaie și păsat – și după cum s-a putut vedea și anul acesta tradiția a fost respectată. Eu cred că este bine de fiecare data când avem ocazia să promovăm aceste produse cumva arhaice, dar care fac parte din identitatea noastră, a Văii Jiului, în special a momârlanilor noștri, așa cum cred că este foarte bine că avem posibilitatea de a degusta aceste produse împreună cu oamenii din comunitate, într-o zi cu adevărat a Recoltei, marcată an de an la Petroșani”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
Dincolo de aceste bucate, la Târgul de Produse Tradiționale de la Petroșani, gospodinele s-au putut aproviziona cu legume, fructe și zarzavaturi proaspete, de produse din carne, produse de panificație, produse din lapte, miere de albine, dulcețuri, dar și cu must, vin și țuică, toate de cea mai bună calitate, direct de la producători, la cele mai bune prețuri. Precupeții s-au declarat mulțumiți de vânzările făcute cu acest prilej, iar cetățenii s-au declarat mulțumiți de calitatea produselor.
Pe lângă partea strict economică, oamenii au apreciat și prezența tinerilor artiști de la Ansamblul ”Doina Parângului”, coordonați de prof. Tiberiu și Jana Coconeț, care au creat o atmosferă de adevărată sărbătoare acestui târg.
Succesul ediției a IX-a a Târgului de Produse Tradiționale, interesul tot mai mare al producătorilor și al cetățenilor pentru acest târg, dar și observațiile primite de la participanți, l-au determinat pe primarul Petroșaniului să ia deja o decizie importantă în ceea ce privește ediția a X-a a evenimentului. ”Ne gândim pentru anul viitor, pentru a veni în întâmpinarea producătorilor locali dar și la solicitarea cetățenilor, să organizăm mai repede cu o lună acest eveniment, și anume undeva la mijlocul lunii septembrie, pentru că la început de toamnă sunt și mai multe produse care pot fi prezentate aici direct de către producători, la prețuri și mai atractive, iar aceasta este și luna în care gospodinele încep să-și pregătească cămara pentru iarnă”, a precizat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
Acesta a ținut să le mulțumească tuturor celor care s-au implicat în organizarea și derularea acestui Târg de Produse Tradiționale, devenit la Petroșani o adevărată zi a Recoltei.