Un izvor de lacrimi albe

Curge suav către soare,

Mângâind stelele dalbe

Cu parfum de vis, de floare.

De prin veacuri fără nume

Mai mocnește un tăciune

Cu scântei în tufa sânger

Parcă ar fi un fiu de înger !

Pe o stea de lângă lună

Cântă DOINA cea străbună

Și se urcă-n CARUL MARE

Cu nuntași din SFÂNTUL SOARE.

Sub zăpada albă, rece

Arde focul ce petrece

Nașterea pentru vecie

Ca să moară, ca să-nvie

Cel ce nu știa că-l paște

Să ne-aducă nouă PAȘTE.

Pe-un răzor al lumii large

Tot răsar mândre catarge

Fără vânt și fără apă

Doar din vise se adapă.

Gândul sparge paza lumii

Din văzduh sosesc alunii

Raze calde-nbelșugate

Să ne fie nouă date.

Peste timp se lasă seara

Stă în floare primăvara

Și în cruce plânsul ierbii

Ce-o cosesc, cu coarne, cerbii.

Nu e brad să nu aducă

Crengi copiilor și nucă.

Doi frați gemeni de pământuri

Ce se leagănă-ntre vânturi

Și se-ntreabă pe-nserate

Cu cine mai suntem frate ?

Le răspunde măru-ndată:

”Și noi am fost frați odată

Dar dormind m-au osândit

Și-am rodit fruct otrăvit !”

Din văzduh peste noi trece

Ploaie caldă, ploaie rece.

Ploaie rece, ploaie caldă

Unde suflete se scaldă

Și-apoi pleacă dintre noi

Până-n viața de apoi !