Consiliul județean Hunedoara ia măsuri pentru extinderea activității la SJU Deva

Joi, 7 noiembrie 2019, Consiliul Județean Hunedoara a adoptat hotărârea privind aprobarea Protocolului de predare-primire a construcției rezultate din derularea investițiilor „Extindere bloc operator și staționar cu 15 paturi la Spitalul Județean de Urgență Deva” și „Compartimentări și spații cu destinație medicală în structura noului bloc operator – proiectare și execuție”.

Investiția „Extindere bloc operator și staționar cu 15 paturi la Spitalul Județean de Urgență Deva” a fost finanțată în două etape.

În prima etapă, lucrările au fost finanțate din fondurile UAT Municipiul Deva în baza unui contract de lucrări încheiat cu SC Termogaz Company SA în luna iulie 2007, valoarea lucrărilor decontate și recepționate ridicându-se la 1.262.437,35 lei. În a doua etapă, fondurile au fost asigurate din bugetul Spitalului Județean de Urgență Deva (alocate din bugetul CJ Hunedoara), în baza cesionării către SJU Deva a contractului de lucrări inițial, valoarea lucrărilor decontate și recepționate fiind de 6.097.843,57 lei.

În ceea ce privește investiția „Compartimentări și spații cu destinație medicală în structura noului bloc operator – proiectare și execuție”, lucrările au fost executate în baza unui contract încheiat în 2010 între SJU Deva și SC Termogaz Company SA și recepționate în 2016, valoarea totală fiind de 1.510.663,29 lei.

„Sănătatea fiind una dintre preocupările noastre, vom vedea în momentul în care vom finaliza destinațiile acestor 15 paturi noi cum se vor repartiza. E o discuție legată și de secția de Cardiologie și de alte secții care vor fi mult mai facil mutate în condițiile preluării acestui punct construit de multă vreme și cu multe povești. Toate destinațiile vor fi puse la punct împreună cu managementul spitalului. E o extindere benefică pentru ceea ce înseamnă activitatea spitalului județean”, a declarat Mircea Flaviu Bobora, președintele Consiliului Județean Hunedoara.

Protocolul semnat la sfârșitul lunii octombrie 2019 între Primăria Municipiului Deva, Spitalul Județean de Urgență Deva și Consiliul Județean Hunedoara, are în vedere necesitatea agregării documentațiilor (într-un întreg), și transmiterii de către finanțator, a părții de construcție realizată și a valorii investite, precum și cesionarea tuturor drepturilor patrimoniale rezultate din finanțarea și derularea investițiilor către patrimoniul public al județului Hunedoara.



(Următoarea știre) »