INSTANȚA A DECIS: CEH INTRĂ ÎN INSOLVENȚĂ!

Complexul Energetic Hunedoara (CEH) va intra în procedură de insolvenţă după ce instanţa Tribunalului Hunedoara a admis joi cererea formulată în acest sens de către mai mulţi creditori ai companiei.

Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul instanței de judecată, cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă a fost formulată într-un dosar în care se regăsesc 20 de creditori ai CEH, între aceştia numărându-se Direcţia Generală a Administrare Mari Contribuabili şi Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului.

„Dispune deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitorului Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA. (…) Prezenta hotărâre se comunică debitoarei, administratorului judiciar şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, prin publicare în BPI. Executorie. Cu apel în 7 zile de la publicare în BPI. Cererea se depune la Tribunalul Hunedoara”, se arată decizie.

Instanţa a numit un administrator judiciar provizoriu al CEH, fiind stabilite termene limită pentru depunerea creanţelor, verificarea şi întocmirea tabelului definitiv al creanţelor.



« (Știre anterioară)
(Următoarea știre) »