Fostul Președinte al României, Emil Constantinescu a împlinit pe data de 19 noiembrie 2019, 80 de ani de viață. Cu acest prilej, acesta și-a lansat la Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului, pe care-l patronează, volumul de carte ”Mărturii” în care și-a consemnat cele mai importante momente ale carierei sale publice din ultimele șase decenii.
Printre personalitățile vieții publice și academice din țara noastră, care au fost invitate la acest dublu eveniment s-a aflat și prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, rectorul Universității din Petroșani. Acesta s-a declarat onorat de atenția primită din partea fostului Președinte al României, care este de altfel și Doctor Honoris Causa al Universității din Petroșani.
”Am participat cu mare bucurie la lansarea cărții ”Mărturii” a domnului Emil Constantinescu, dar și la ceremonia aniversării celor 80 de ani de viață ai domniei sale, cu atât mai mult cu cât domnul profesor universitar doctor Emil Constantinescu este Doctor Honoris Causa al Universității noastre și a fost, după cum se știe, pentru o vreme cadru academic la Universitatea din Petroșani. Am primit cu deosebită bucurie cartea sa de ”Mărturii”, pe care mi-a oferit-o atât mie cât și colegului nostru, profesorul Grigore Buia, care a fost unul dintre studenții eminenți ai domnului Emil Constantinescu, care i-a fost coordonator al proiectului de diplomă al colegului nostru. Desigur, i-am transmis domnului Președinte Emil Constantinescu, gândurile noastre cele mai bune de sănătate și urarea de La mulți ani !”, a declarat prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, rectorul Universității din Petroșani.
Acesta a mai precizat că i-a transmis din nou mulțumiri profesorului Emil Constantinescu pentru faptul că a acceptat să primească titlul de ”Doctor Honoris Causa” al Universității din Petroșani, acesta fiind de altfel singurul titlu de acest fel acceptat de fostul Președinte al României la o instituție academică din România, în afara celui de la Universitatea din București, al cărei rector a fost până la finalul carierei sale didactice.
Emil Constantinescu s-a născut la 19 noiembrie 1939 în Tighina, în Republica Moldova. În 1943, vine în România, împreună cu întreaga familie și își petrece copilărie în comuna Brădetu, județul Argeș. În perioada 1953-1956 Emil Constantinescu a fost elev al Liceului „Nicolae Bălcescu” din Pitești. Mai apoi, obține Diploma în Științe Juridice în 1960 la Facultatea de Drept a Universității din București și după îndeplinirea stagiului militar, își începe activitatea ca judecător stagiar la Tribunalul Regional Pitești, secția economică. Climatul politic îl determină să renunțe la acest post și să redevină student la facultatea de Geologie-Geografie, în perioada 1961 – 1966. Este Doctor în Geologie al Universității București și Doctor ès Sciences al Universității Duke din SUA. A parcurs toate treptele carierei universitare ca asistent, lector și conferențiar la Facultatea de Geologie (1966 – 1990). Din 1991 a activat ca profesor de Mineralogie la Universitatea București. Visiting professor la Universitatea Duke, SUA (1991 – 1992). A fost ales prorector (1990 – 1992) și rector (1992–1996) al Universității București; președinte al Consiliului Național al Rectorilor din România (1992–1996); membru al Comitetului permanent al Asociației Universităților Europene – CRE (1992–1993; 1994–1998); membru al Asociației Internaționale a Președinților de Universități – IAUP (1994–1996). Autor de zeci de cărți și de studii în domeniul geologiei, publicate în reviste științifice de prestigiu din țară și din străinătate. Membru de onoare și membru ales al Societăților geologice și mineralogice din Marea Britanie, Germania, SUA, Grecia, Japonia; al Societății de Geografie din Franța și al Societății National Geographic din SUA. A ținut conferințe la Universitățile Tübingen, Oxford, Standfort, Harvard, Berkeley, Columbia – New York, Georgetown – Washington, Indiana – Bloomington, Rio de Janeiro, Sydney, Praga, Turku, Cairo, Lublin. Distins cu Premiul Academiei Române pentru contribuții științifice în domeniul geologiei (1980); Palmas Academicas, conferită de Academia Braziliană de Litere, Rio de Janeiro (2000); medalii de aur și onorifice ale Universității Comenius din Bratislava; Universității Caroline din Praga și Universității din Sao Paolo; Medalia Arthur Bertrand, acordată de Academia de Științe, Institut de France; medalii conferite de Institutul Național de Științe și Arte din Franța, Universitatea Paris–Sorbonne și Universitatea din Amsterdam. Doctor Honoris Causa al Universităților din București și Petroișani, dar și din Liège, Atena, Montréal, New Delhi, Beijing, Bilkent – Ankara, Sofia, Maribor, Chișinău, Bangkok, Astana și al Ecole Normale Supérieure – Paris.
În anul 1996, ca și candidat al Convenției Democratice din România (CDR) Emil Constantinescu a fost ales prin vot direct (cu 7 milioane de voturi) Președintele României, pentru un mandat de patru ani, fiind primul președinte al unei coaliții politice de drepta din România, de după 1945. În perioada mandatului său prezidențial (1996 – 2000), România s-a angajat într-un larg proces de reformă în economie, justiție și administrație.