Suita evenimentele cultural-artistice din bogata agendă a pub-ului Aztek Caffe din Petroșani, devenit deja, grație soților Manuela și Alin Crișan, un punct de reper pe harta culturală a Văii Jiului continuă cu o serie de concerte eveniment care vor fi găzduite în atmosfera intimă a acestui loc special.
Cel mai apropiat este spectacolul ”Poeme cu sunet de pian” programat pentru seara zilei de 29 noiembrie 2019, de la ora 20,00. În cadrul acestuia, iubitorii muzicii și poeziei vor avea ocazia de a asculta poemele Marianei Ghicioi și ale Ancăi Ciolca în lectura autoarelor, dar și de a-i reîntâlni pe pianistul Aurelian Epuraș și pe cantautoarea Claudia Șponor.
”Vă invităm să petrecem împreună o seară cu aromă de iubire, alături de oameni dragi și frumoși, un răsfăț artistic de poezie în acorduri de pian și chitară, în atmosfera familiară, prietenoasă, minunată, creată special pentru voi”, se arată în invitația lansată public de organizatorii acestui eveniment.
Intrarea la acest concert este liberă, în limita locurilor disponibile în cafenea. Rezervările se mai pot face la telefon: 0730 079 401 sau la Aztek Caffe, în Petroșani, str. 1 Decembrie 1918, bloc 96 parter (lângă sediul vechi al Școlii IG Duca).
Seria evenimentelor artistice de la Aztek Caffe va continua și în luna decembrie. Primul concert este programat pentru seara zilei de sâmbătă, 7 decembrie 2019 când iubitorii muzicii folk îl vor putea întâlni aici pe Emeric Imre.