Restricții de circulație pe DN 66, la Livezeni

Circulația rutieră pe DN 66 (E79) va fi restricționată în perioada următoare în zona Livezeni din municipiul Petroșani, pentru mai multe ore pe zi. Măsura a fost instituită ca urmare a executării unor săpături aferente implementării proiectului european privind reabilitarea și modernizarea rețelelor de apă și canalizare din Valea Jiului, de către operatorul regional Apa Serv Valea Jiului.

Astfel, până la finalizarea lucrărilor, în zona stațiilor de benzină Petrom și Baril de la Livezeni, traficul rutier se va efectua dirijat, pe o singură bandă de circulație pe sens, însă vor exista perioade de timp în care în această zonă se va circula și alternativ, doar pe o bandă de circulație, cu trafic dirijat la paletă.

Participanții la trafic sunt rugați să respecte indicatoarele rutiere și să circule cu atenție în zonă, pentru a se evita riscul unor accidente rutiere. Reprezentanții firmei care execută lucrările la apă și canal precizează că își vor intensifica ritmul de lucru, astfel încât restricțiile de circulație impuse în zonă să dureze cât mai puțin timp posibil.