sâmbătă, noiembrie 30th, 2019

 

Apa Serv Valea Jiului / Mesaj de Ziua Națională a României

LA MULȚI ANI, ROMÂNIA !


PSD Hunedoara merge în alegerile locale din 2020 cu primarii social-democrați în funcție

Președintele Organizației județene a PSD Hunedoara a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că echipa social-democrată se va angaja în alegerile locale din vara anului viitor cu primarii PSD aflați și în prezent, în funcție. ”Rezultatele obținute de Partidul Social Democrat la ultimele alegeri, în localitățile conduse de primari PSD, dar și activitatea primarilor noștri din ultimii 4 ani, ne-au determinat să luăm, la nivelul organizației noastre, decizia de intra în alegerile locale de anul viitor, cu actualii primari în funcție ca și candidați pentru un nou mandatCItește mai departe


Petroșaniul a comemorat astăzi eroii mineri ai tragediei de la Livezeni din 1980

Deși s-au scurs aproape patru decenii de la teribila catastrofă petrecută în subteranul Minei Livezeni la 29 noiembrie 1980, sentimentele de durere, compasiune și revoltă au încă și astăzi aceeași intensitate, nu doar pentru cei care au trăit această dramă ori pentru cei care au avut de suferit, în mod direct, în urma acesteia, ci și pentru întreaga comunitate a Văii Jiului. Drama colectivă din ziua de 29 noiembrie 1980 rămâne în amintirea noastră drept una dintre cele mai triste zile din istoria mineritului din Valea Jiului şi din România.CItește mai departe


Ziua Persoanelor cu Dizabilități va fi marcată de CJH prin deschiderea Centrului de Însgrijire și Asistență de la Uricani

3 Decembrie – Ziua Internațională a persoanelor cu Dizabilități va fi marcată de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Hunedoara și prin deschiderea unui nou serviciu social la nivelul județului destinat persoanelor cu dizabilități – Centrul de Îngrijire și Asistență (CIA) Uricani. DGASPC Hunedoara asigură la nivel județean aplicarea legislației și politicilor sociale în domeniul protecției copilului, familiei, persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilități, precum și altor persoane, grupuri sau comunități aflate în nevoie socială. „Dezvoltarea serviciilor sociale care să răspundă nevoilor identificate la nivelul județului înCItește mai departe


Premii pentru olimpicii și sportivii campioni din Petroșani

Elevii cu rezultate deosebite dar și cei mai buni sportivi din comunitatea locală a municipiului Petroșani vor fi răsplătiți pentru efortul lor și pentru rezultatele deosebite pe care le-au obținut anul acesta, în cadrul unui eveniment public programat să aibă la loc la Petroșani luni, 2 decembrie 2019. În acest scop, primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi solicită Consiliului local aprobarea sumei de 32.000 de lei din Bugetul local, bani care permite organizarea acestui eveniment și premierea simbolică, cu 100 de lei, a fiecăruia dintre tinerii performeri ai comunității din aceastăCItește mai departe