Nicolae Furdui Iancu va colinda la Deva, pe 18 decembrie

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” vă invită, miercuri, 18 decembrie 2019, la ora 18:00, să trăiți bucuria Crăciunului la un concert extraordinar de colinde, care va avea loc în sala mare a Centrului Cultural din Deva.

 

Cele mai frumoase cântece românești de Crăciun vor fi interpretate de Nicolae Furdui Iancu și Tudor Furdui Iancu – acompaniați de Grupul instrumental ”Crai Nou” din Alba Iulia, Cristian Fodor, Ciprian Roman, Mariana și Adriana Anghel, Ovidiu Homorodean, Ovidiu Olari, Valentin Crainic, Bogdan Toma și colindătorii din Ciulpăz, Dubașii din Boz, Grupul de colindători ”Voievozii Munților” din Vâlcele (județul Covasna) și Ansamblul ”Silvana” al Centrului Cultural ”Drăgan Muntean” Deva.

Acompaniamentul va fi asigurat de grupul instrumental condus de prof. Valentin Stăncioi. Prezintă: Feicia Stoian.

Biletele de intrare la concert sunt puse în vânzare la prețul de 20 lei și pot fi achiziționate  de la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” Deva, de luni până vineri, între orele 8:00-16:00.

Informații suplimentare și rezervări se pot obține la numărul de telefon 0354.408.907.