POLIȚIȘTII HUNEDORENI, CU OCHII PE ARTIFICII ȘI PETARDE

La începutul acestei săptămâni, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase, din cadrul I.P.J. Hunedoara, au efectuat activităţi de verificare a legalității desfășurării operațiunilor cu articole pirotehnice de către persoanele fizice și juridice, pe raza municipiului Deva.

În urma controalelor, în zona unui complex comercial, poliţiştii au identificat o femeie în vârstă de 38 de ani, din Deva, care comercializa 425 de baterii de artificii din categoria  F2 și F3 (F2 = articole pirotehnice de divertisment care prezintă un risc scăzut şi un nivel de zgomot scăzut şi care sunt destinate utilizării în exterior în spaţii restrânse; F3 = articole pirotehnice de divertisment care prezintă un risc mediu, care sunt destinate utilizării în exterior în spaţii deschise vaste şi al căror nivel de zgomot nu este dăunător sănătăţii umane) şi 137 de baterii de artificii din categoria T1 (articole pirotehnice pentru utilizarea pe scenă care prezintă un risc scăzut), fără a respecta prevederile legale în acest domeniu.

În cauză, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de operaţiuni fără drept cu articole pirotehnice. Acţiune a beneficiat  de sprijinul reprezentanţilor Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara.

Articolele pirotehnice de divertisment din categoria F1 pot fi puse la dispoziţie pe piaţă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 16 ani.

Articole pirotehnice de scenă din categoria T1 şi alte articole pirotehnice din categoria P1 pot fi puse la dispoziţie pe piaţă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 18 ani.

Pentru a putea deţine, comercializa, transporta şi folosi articole pirotehnice,   persoanele juridice au obligaţia de a obţine autorizaţia din partea inspectoratului teritorial de muncă şi de la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau inspectoratul judeţean de poliţie pe raza cărora îşi desfăşoară activitatea, după caz.

Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, republicată şi modificată, numai persoanele juridice autorizate au dreptul să deţină şi să comercializeze articole pirotehnice, după cum urmează:

 

 Folosirea articolelor pirotehnice SE INTERZICE în următoarele situaţii:

    a) între orele 24,00 şi 6,00, cu excepţia perioadelor autorizate, precum şi a evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;

    b) la o distanţă mai mică de 50 m de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 m faţă de cele cu peste 4 niveluri;

    c) la o distanţă mai mică de 500 m de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze;

    d) la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice şi petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;

    e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanşe sau căderi de pietre;

    f) pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere, pe aleile pietonale şi în spaţii deschise cu aglomerări de persoane;

    g) la o distanţă mai mică de 500 m de păduri.

 

În perioada următoare, poliţiştii hunedoreni vor intensifica acţiunile de verificare a legalităţii comercializării articolelor pirotehnice de către agenţii economici sau persoanele fizice autorizate. Controalele vor viza  aspecte privind deţinerea, depozitarea, comercializarea, transportul şi folosirea articolelor pirotehnice.