Principalele activități ce urmează a fi derulate în realizarea Strategiei de Dezvoltare Economică și Socială a Văii Jiului au constituit o nouă temă de dezbatere, în cadrul sesiunii de lucru a comitetului constituit la nivelul statului român privind accesarea programului ”Platformei europene pentru asigurarea unei tranziții juste a zonelor miniere”, program finanțat de Uniunea Europeană.
Dezbaterile reuniunii pentru lansarea proiectului privind elaborarea Strategiei de Dezvoltare Economică și Socială a Văii Jiului – finanțat de Comisia Europeană, au avut loc marți, 10 decembrie 2019 la București, la sediul Ministerului Fondurilor Europene, în prezenta ministrului Marcel Boloș, a reprezentanților companiei de consultanță PriceWaterhouseCouper (PWC) care a fost angajată pentru întocmirea ”Strategiei pentru tranziția de la cărbune în Valea Jiului”, precum și a primarilor din localitățile Văii Jiului și a președintelui Consiliului județean Hunedoara.
În cadrul evenimentului, Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani a susținut că noua Strategie pentru Valea Jiului trebuie să țină cont, în primul rând, de realitățile momentului și de nevoile reale ale fiecărei comunități locale din regiune, punct de vedere însușit, de altfel, de toți primarii Văii Jiului. ”Rugămintea noastră ar fi, pentru că cel puțin eu, dar și colegii mei primari din Valea Jiului am asistat de-a lungul ultimilor 20 de ani la o serie întreagă de strategii elaborate pentru Valea Jiului, strategii care au rămas undeva prin sertare, fie la București, fie prin altă parte și ne dorim foarte mult ca această strategie ce urmează să fie o strategie cât mai aproape de realitățile din Valea Jiului și cât mai posibil de pus în practică în perioada următoare. Am avea rugămintea ca această strategie sau aceste posibile proiecte să le discutați și cu noi, cu autoritatea publică locală, pentru că dacă va fi un nou document care să fie făcut din birou, nepliat pe realitățile de acum, ci pliat doar pe niște statistici mai vechi de 5-6-10 ani, atunci scopul nu va fi atins. Noi, cei din Valea Jiului ne dorim să reușim în acest proiect. Ar fi un proiect pilot de tranziție și de transformare a unei zone monoindustriale din România și am fi prima și am putea fi un exemplu de bune practici”, a afirmat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
În acest scop, edilii din Valea Jiului au solicitat firmei de consultanță să abordeze realizarea Strategiei pentru Valea Jiului într-un dialog direct cu autoritățile locale din Valea Jiului.
Vom reveni cu detalii asupra acestui subiect în cursul zilei de mâine.