Cei care au avut inspirația de a participa sâmbătă, 14 decembrie 2019, la deja mult așteptatul eveniment al ”Festivalului Crailor” de la Lupeni, au trăit, cu siguranță, momente pline de emoție alături de cei mai frumoși și cei mai talentați colindători ai Văii Jiului, dar și de oaspeții care au adus aici tradițiile seculare ale sărbătorilor de Crăciun din alte regiuni folclorice ale României. Deschis cu o impresionantă paradă a colindătorilor pe bulevardul principal al orașului și continuat cu un spectacol-maraton pe scena Parcului CAP, ”Festivalul Crailor” a transformat, preț de câteva ore bune, Lupeniul în Capitala colindelor și tradițiilor românești.
Meritul pentru organizarea acestui eveniment le-a revenit și în acest an, Primăriei și Consiliului local al municipiului Lupeni și firmei Comexim R Lupeni. De altfel, atât primarul Lucian Resmeriță cât și inimosul om de afaceri Emil Părău au fost trup și suflet prezenți în rândul colindătorilor și al sutelor de oameni veniți să urmărească acest spectacol excepțional. ”Am trăit și personal dar și alături de cetățenii municipiului Lupeni, momente deosebit de frumoase la acest eveniment unic în Valea Jiului. Mă bucur că, împreună cu domnul Emil Părău, am reușit să ducem mai departe tradiția acestui festival în care tradițiile de Crăciun ale oamenilor de pe aceste meleaguri, completate cu tradițiile și obiceiurile oaspeților care au venit, anul acesta, alături de noi, din Moldova și de pe Valea Mureșului, s-au concretizat într-un foarte frumos festival care a adus atât de multă bucurie cetățenilor municipiului Lupeni. Felicit toate cetele de colindători care au luat parte la Festivalul Crailor iar ca gazdă bună, în numele cetățenilor municipiului Lupeni, le mulțumesc pentru frumoasele colinde pe care ni le-au prezentat”, a declarat primarul Lucian Resmeriță.
În regalul artistic de la Lupeni care consemnează, practic, debutul unui nou sezon de colinde în Valea Jiului, alături de deja vestitele cete ale Crailor ”Vestitorii Domnului” de la Bărbăteni, ”Valomir” de la Uricani, ”Ștefan” de la Lupeni, ”Drăghicioni” de la Paroșeni și ”Moștenitorii” de la Bărbăteni, li s-au alăturat în acest an Ansamblurile folclorice profesioniste:
- ”Junii Petrileni” de la Petrila – care sub bagheta maestrului coregraf Constantin Cigmaian a trecut în revistă, într-un frumos program artistic, datinile și obiceiurile de Crăciun specifice tuturor momârlanilor de pe Valea Jiului;
- ”Flori de Măr” din comuna Curtești (jud. Botoșani) – care, sub coordonarea Laurei Rusu și a lui Ionel Petrișoru, au ”rupt scena” în spectaculosul ”joc al Ursului” și au impresionat publicul prin cântej, joc și voie bună, dar și prin măștile purtate de colindătorii, atât de vestite în zona Moldovei;
- ”Dubașii de la Săvârșin” de pe Valea Mureșului – care au venit însoțiți chiar de primarul Săvârșinului, Ioan Vodicean, colindând în stilul lor atât de aparte, recunoscut și apreciat nu doar de săteni ci și de membrii Casei Regale a României;
Apreciată la justă valoare s-a dovedit a fi și evoluția cetelor de Crai care s-au înscris în concursul organizat în cadrul ”Festivalului Crailor”, care au fost premiate de către organizatori. Aprecierile juriului prezidat de Emil Părău, dar mai ales aplauzele de care s-a bucurat evoluția fiecărei cete de colindători a stat la baza alcătuirii clasamentului. În frunte, la fel ca și la ultima ediție, s-au clasat două dintre cele mai apreciate cete de colindători din Valea Jiului: Craii ”Dăghicioni” de la Paroșeni (Vulcan) și Craii ”Moștenitorii” de la Bărbăteni (Lupeni). Și poziția a doua în clasament a fost împărțită între două cete de colindători, respectiv: Craii ”Vestitorii Domnului” de la Bărbăteni (Lupeni) și Craii de la Valomir (Uricani), în timp ce Craii din ”Ștefan” (Lupeni) s-au clasat pe poziția a treia.
Premiat a fost și Emil Părău, cel care a inițiat acest festival, menit să încurajeze păstrarea și promovarea tradițiilor autentice ale momârlanilor. Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță, i-a înmânat acestuia o diplomă de onoare, în semn de mulțumire pentru felul în care sprijină acest eveniment, tot mai apreciat în comunitatea Lupeniului și a Văii Jiului. ”Datinile și obiceiurile străvechi ale oamenilor din Valea Jiului sunt atât de frumoase încât nu trebuie lăsate să se piardă. Tinerilor le revine misiunea de a culege de la părinți și bunici acest colind al Crailor și de a-l aduce, în pragul Sfintei Sărbători a Crăciunului în casele oamenilor, pentru că nu e altă bucurie mai mare de sărbători decât să primești colindători și să te poți bucura de mesajul Nașterii Mântuitorilor. Datorită celor care înțeleg acest lucru și fac posibil acest eveniment, există Festivalul Crailor și, odată cu el, există încă un Crăciun autentic în Valea Jiului”, a spus Emil Părău.
Oricât de mult ne-am strădui, cuvintele nu pot descrie suficient de bine atmosfera unică trăită la un astfel de eveniment. De aceea, grație artistului fotograf Ionel Anastasescu (unul dintre oamenii dedicați imortalizării în imagini a folclorului) vă oferim câteva imagini ale ”Festivalului Crailor” de la Lupeni (un set complet putând fi vizualizat pe situl: Tradiții în Valea Jiului, urmând linkul: https://photos.google.com/share/AF1QipNIVmIs6ZTTU6sfGH6TKNKq9KNLgDWOSk35VtWFmht-c-VVMxJlnDlFopTlhCquoA?key=Z29COWMxRFpFdXhmZU44b0hHZHdTdHl0azAxOHlR ). Dar emoția întâlnirii cu cetele Crailor o puteți simți mult mai adânc dacă-i veți primi în case, în Ajun de Crăciun, când brundușii, pițărăii și colindeții pot fi văzuți în fiecare colț de sat și de oraș din Valea Jiului. Așa veți avea, cu siguranță, sărbători fericite !